BĂNCI
Economia Romaniei a avut un ritm de crestere sub 6% Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei a depasit, dupa primele noua luni ale acestui an, valoarea de 226,5 miliarde lei, in crestere cu 5,8% fata de aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat vineri Institutul National de Statistica. Ritmul de crestere este sub cel inregistrat in primele noua luni din 2006. Anul trecut, Romania a avut o crestere economica de 7,7%, iar pentru acest an Guvernul estimeaza un nivel de crestere de 6,1%.
Fitch reafirma ratingurile BRD si al Bancii Romanesti Fitch Ratings a confirmat miercuri ratingurile acordate institutiilor financiare Banca Romaneasca (BROM) si BRD-Groupe Societe Generale, calificativele reflectand sprijinul potential pe care bancile l-ar putea obtine din partea actionarilor majoritari. Calificativele BRD au fost reconfirmate la "A minus" pentru datoriile pe termen lung, cu perspectiva stabila, "F2" pentru creditele pe termen scurt si "1" pentru ratingul de sprijin. Calificativele acordate BROM sunt "BBB plus" pentru datoriile pe termen lung, cu perspectiva stabila, "F2" pentru creditele pe termen scurt, ratingul de sprijin "2" si pe cel individual "D".
Isarescu: BNR va incheia 2007 pe profit Romania va intampina probleme in absorbtia resurselor financiare externe, nu in atragerea acestora, de vina pentru acest lucru fiind structurile investitionale depasite, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR Mugur Isarescu, citat de NewsIn. Prezent la Forumul Bancar Roman, el a mai afirmat ca Banca Nationala va incheia pe profit anul 2007.
Rusia: Pierderi uriase pentru Banca Globeks In numai o luna, banca Globeks, care intra in primele 30 cele mai mari din Rusia, a pierdut din operatiuni valutare intregul sau profit castigat in acest an, anunta Kommersant. Expertii in probleme fiscale sunt uimiti de amploarea pierderilor bancii si pun la indoiala faptul ca acestea s-ar datora exclusiv unui joc neinspirat pe o piata instabila.
Romania - pe ultimul in Europa loc la numarul de ATM-uri Romania, alaturi de Polonia, se afla pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste numarul de ATM-uri (Automatic Teller Machines), potrivit datelor biroului european de statistica, Eurostat. Astfel, in Romania si Polonia exista doar 20 de ATM-uri la suta de mii de locuitori, in vreme ce in Spania numarul acestora este de 125.
Citigroup a vandut 4,9% din capital guvernului din Abu Dhabi, pentru 7,5 miliarde dolari Guvernul din Abu Dhabi va cumpara, prin intermediul diviziei sale de investitii, 4,9% din capitalul Citigroup pentru 7,5 miliarde de dolari, cea mai mare banca americana beneficiind astfel de o injectie de capital intr-o perioada marcata de pierderi generate de criza creditelor si de demisia directorului general, potrivit Reuters. In urma acestei investitii, Abu Dhabi va deveni cel mai mare actionar al Citigroup.
Banca Romaneasca a majorat dobanzile la depozite Banca Romaneasca a modificat dobanzile pentru depozitele la termen in lei, euro, lire sterline si franci elvetieni ale persoanelor fizice si juridice. Pentru depozitele in lei, Banca Romaneasca a majorat dobanda de la 6.9% la 7.4% pentru depozitele la 3 luni si de la 7.25% la 8% pentru depozitele la 12 luni, potrivit unui comunicat al bancii.
BNR: Firmele si populatia se imprumuta tot mai mult In luna octombrie, creditul acordat firmelor si populatiei a fost cu 51% mai mare decit anul trecut, ajungind la circa 113,3 miliarde lei. Date furnizate luni de Banca Nationala mai arata ca masa monetara in sens larg a crescut fata de luna precedenta, tendinta inregistrata si in ceea ce depozitele populatiei in lei sau valuta.
Raiffeisen anunta mai multa flexibilitate la creditele pentru persoane fizice Raiffeisen Bank a recurs la o serie de modificari in randul produselor de creditare pentru persoane fizice, se arata intr-un comunicat al bancii remis duminica HotNews.ro. Potrivit acestuia, creditele imobiliare si pentru nevoi personale pot fi acordate pe o perioada mai lunga si cu un avans ce poate cobori pana la 0%.
Piata asigurarilor din Romania ar putea ajunge la 7,5 miliarde euro peste 10 ani Volumul de prime brute subscrise pe piata asigurarilor din Romania ar putea creste, in zece ani, de trei ori si jumatate pana la 7,5 miliarde euro, a declarat vineri Angela Toncescu, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), citata de NewsIn. Ponderea asigurarilor de viata ar putea urca de la 18,5% in 2007 la 45% in 2017. Anul trecut piata asigurarilor a ajuns la circa 1,7 miliarde euro, iar pentru acest an, Comisia estimeaza ca valoarea acesteia va depasi doua miliarde euro.
Libra Bank intentioneaza sa-si majoreze capitalul social cu 14 milioane lei Libra Bank şi-ar putea majora capitalul social cu 14 milioane lei, până la valoarea de 105,5 milioane lei, pentru extinderea teritorială a reţelei dar şi pentru schimbarea tehnologiei informaţiei, a declarat vineri Alina Vasile, directorul de marketing al băncii, citata de NewsIn. Decizia urmează să fie luată de acţionarii băncii în cadrul unei adunări generale extraordinare care va avea loc pe 7 ianuarie 2008.
UniCredit: nici o achizitie in urmatorii doi - trei ani in Europa Directorul executiv al grupului financiar italian UniCredit, Alessandro Profumo, a declarat pentru Reuters ca in urmatorii doi sau trei ani, banca nu va mai face nici o achizitie in Europa, transmite NewsIn. UniCredit, cel mai mare grup bancar din Europa Centrala si de Est, este prezenta pe piata din Romania prin UniCredit Tiriac Bank.
Leul a atins joi minimul ultimelor 16 luni Moneda nationala si-a continuat deprecierea fata de euro, pierzand 1,53% ca urmare a nesigurantei de pe piata si a contextului international, ceea ce a facut ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) sa afiseze joi un curs de 3,5944 lei pentru un euro, potrivit NewsIn. Leul nu a mai trecut de acest nivel din 14 iulie 2006, cand BNR a afisat un curs al monedei europene de 3,5947 lei.
Finantare BCR de 575 milioane euro pentru proiectele imobiliare Copper Beech din Romania Banca Comerciala Romana (BCR) va acorda o finantare de pana la 575 milioane euro companiei  Copper Beech Group, pentru proiectele rezidentiale anuntate de catre dezvoltatorul imobiliar pe piata din Romania, se arata intr-un comunicat comun al celor doua institutii. Copper Beech intentioneaza sa construiasca 16.500 de locuinte in urmatorii cinci ani, pe baza unei investitii de 2,5 miliarde euro.
Investitiile in extindere si in personal au afectat profitabilitatea bancilor romanesti Profitabilitatea bancilor comerciale din Romania a scazut usor in primele trei trimestre ale acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut, pe fondul investiţiilor făcute pentru expansiune şi reducerii marjelor de dobândă, a declarat, miercuri, Florin Georgescu, prim viceguvernatorul băncii centrale, citat de NewsIn. In ciuda indicatorilor de profitabilitate in scadere, profitul net acumulat in sistemul bancar romanesc, dupa primele noua luni din acest an, este in usoara crestere.

Piraeus Bank – valoarea creditelor catre populatie de sapte ori mai mare decat in 2006

Piraeus Bank a inregistrat in primele noua luni ale acestui an cresteri importante atat in privinta volumului de credite acordate cat si a portofoliului de clienti. Potrivit informatiilor bancii, la 30 septembrie, institutia administra credite in valoare de peste 1,8 miliarde euro, in crestere cu 230% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea creditelor acordate persoanelor fizice a ajuns la 670 milioane euro, de sapte ori mai mult decat volumul obtinut in perioada similara din 2006.
Deficitul de cont curent a ajuns la aproape 12 miliarde euro Contul curent al balantei de plati a inregistrat, in primele noua luni, un deficit de 11,8 miliarde de euro, in crestere cu 76,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in principal ca urmare a deficitului balantei comerciale, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Dezechilibrul balantei comerciale a urcat cu 67% fata de perioada ianuarie-septembrie 2006, pana la 12,26 miliarde de euro.
Cardurile CEC nu vor putea fi folosite de vineri pana duminica seara Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) a anuntat ca in intervalul 16.11.2007/ora 23.00 - 18.11.2007/ora 23.00, cardurile emise de CEC nu vor putea fi utilizate pentru plata la comercianti sau obtinere de numerar, se afirma intr-un comunicat postat pe pagina electronica a institutii. "Intreruperea functionarii sistemului de carduri CEC are ca scop modernizarea retelei de bancomate si EPOS-uri si a sistemului de autorizare a tranzactiilor cu cardul CEC", precizeaza comunicatul.
Vineri: Leul si-a continuat caderea Moneda europeana era cotata la 3,6070-3,6160 lei la finalul sedintei valutare de vineri, cu circa trei bani (0,7%) mai putin decat joi seara, dupa ce in cursul sedintei de tranzactionare de dimineata ajunsese la 3,69 lei. Aparitia unor ordine de cumparare de valuta au apreciat moneda nationala la 3,5950-3,6000 lei/euro, pentru ca, spre finalul zilei, cursul sa se stabilizeze la 3,6045-3,6135 lei/euro.

ESRI

Top 10 articole cele mai ...




citeste mai multe stiri pe www.bursa.ro

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version