Ultimatumul dat miercuri de Liviu Dragnea mai multor șefi de instituții privind importurile de fructe și legume, urmat imediat, joi, de o acțiune la nivel național ordonată de Eugen Teodorovici are drept efect blocarea a zeci de mii de tone de produse perisabile din întreaga țară în această perioadă ce precede Sărbătorile pascale.
Potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), camioanele, care provin inclusiv din UE, din spaţiul european de liberă circulaţie a mărfurilor, sunt sigilate de ANAF în vederea controlului, însă inspectorii nu fac faţă volumului mare de marfă ce trebuie controlată, prin urmare aceasta se deteriorează.
Acest blocaj, care durează deja de peste o zi, afectează atât consumatorii, cât şi comercianţii, spune sursa citată.
”Avem o luptă comună, suntem parteneri cu autorităţile, dar ne dorim să găsim împreună un mod de cooperare din care consumatorii să nu aibă de suferit şi familiile din România să aibă legume şi fructe pe masa de Paşte", spun marii comercianți.
Președintele PSD Liviu Dragnea a avertizat, miercuri, ANSVSA, Protecția Consumatorului, Oficiul Antifraudă și Autoritatea Națională a Vămilor că dacă nu implementează un sistem care să oprească importurile de legume și fructe "de contrabandă", actualii angajați instituționali vor fi înlocuiți, transmite Mediafax.
"Acum, în fața dvs le transmit un ultim avertisment celor de la Autoritatea Sanitar Veterinară celor de la Protecția Consumatorului, Antifrauda și Vămile, dacă într-un timp foarte scurt nu vor reuși să realizeze un sistem prin care în România să nu mai intre marfă de contrabandă, mă refer în special la legume și fructe. Dacă nu vor fi în stare să analizeze fiecare fruct, legumă care intră în România să nu mai intre ceva nesănătos, atunci mai bine să plece acasă sau de unde au venit", a declarat liderul PSD.
Reacția ANAF a venit după numai o zi:
„Din dispoziția lui Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice, și a Mihaelei Triculescu, președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) și inspectorii Direcției Generale a Vămilor (DGV) demarează la nivel național acțiunea ”Demetra” în cadrul căreia verifică integral circuitele de comercializare a legumelor și fructelor. Inspectorii antifraudă vor controla achizițiile intracomunitare și importurile, transporturile care tranzitează punctele de trecere a frontierei și rețelele de vânzare en-gros și en-detail ale acestor produse.”, .
#showComment#showComment#showComment
#showComment#showComment#showComment
Cea mai mare vină o au însă dobitocii de pupincuriști care s-au repezit să-și arate obediența.
Fără atăta servilism care îmi face o silă de nedescris (de parcă fără intervenția mărețului cariat, nimeni nu-și face treaba? E posibil ca să behăie întâiul hoț ca să se aplice legea?), cota hamsterului cariat ar tinde asimptotic către zero.
e doar o mizerie produsa pentru prostii lor votanti.
#showComment
Metodele de reducere a fraudelor sunt complet altele. Penibil.
Cu totii stim ca majoritatea sustinatorilor PSD sunt oameni saraci financiar dar si cu duhul asa ca ponderea cheltuielilor cu legumele si fructele scumpe va fi mai mare pt ei in total venituri decat pt restul...
#showComment#showComment
Ce se vor mai bucura votantii PSD. -pot si ei sa cumpere ceva.Bine ca s-a marit pensia preventiv.
#showComment#showComment
#showComment
Ce e de facut ? Stam si acceptam asa cum vitele isi accepta soarta la abator ? sau chiar ne unim si scapam de ei pentru totdeauna ?
Domnul Dragnea ,i-al de manuta pe domnul Daeea si mergeti sa vedeti cum se strica merele romanesti si multe alte fructe pe camp sau livezi ca nu are cine sa le culeaga .
Mincinos notoriu ce esti!!!
Tristeste ca multi pun botul la asa ceva si cred asemenea minciuni .
Pretul legumelor bune de sera este mult mai mare decat pretul legumelor bune in sezon.
De ce ? Din motivul simplu ca legumele (si multe fructe) in afara sezonului lor reprezinta trufandale, adica ceva ce mananci putin, de pofta.
Sa vrei sa ai acelasi pret si aceesi calitate in afara sezonului ca si cele din sezon denota imbecilitate crasa.
Ca bine zicea Maica cine zicea, un om mare ca Liviutsa al nostru nu se naste decat la fo 500 de ani!
Si mergem cu totii si-l scoatem din puscarie, ca astia rai vor sa ni-l ia!
1. Unul din rolurile principale ale UE este chiar libera circulatie a produselor( blocarea lor in vami pentru controale inutile nu face bine nimanui, producator- importator/exportator-consumator final). Este doar o miscare de a va arata "muschii" si eventual primi cateva sponsorizari in plina campanie electorala.
2. Inteleg nostalgia membrilor de partid dupa bananele coapte pe sifonier si portocalele savurate doar de craciun dar Romania, datorita pozitie georgrafice in zona temperat continentala este o tara sezoniera cu o varietate de legume/ fructe limitata, prin urmare nu isi poate satisface nevoia de fructe/legume pe intreaga perioada a anului din productia proprie.
3.Poate al vostru ministru al agriculturii mare iubitor de ovine si dusman declarat al cormoranului va poate pune in tema mai bine, nu exista fructe/legume contrafacute, toate au chimicale in ele( in proportii diferite in functie de metoda de cultivare)....chiar si cele bio/eco. De asemenea, calitatea celor autohtone nu este cu nimic diferita fata de cele din import( chiar si bunica la tara foloseste chimicale....altfel nu ar mai creste nimic sau ar fi imediat afecatate de daunatori).
4. Aceste aspecte mai sus mentionate nu sunt invatate in facultatile private si nici in anii suplimentari facuti prin Politehnica, dar asta nu justifica cu nimic lipsa totala de interes fata de nevoile omului de rand si cel mai important al milioanelor de sustinatori.
#showComment
oricum e evident ce se intampla... omorat toti privatii pe toate planurile (inceput cu banci, acum firme importuri, ajunge si la supermarketuri si boutique-uri, si o sa apara aprozare si cozi la alimentara)
deja e prea tarziu... suntem adanc in dictatura...
singura scapare e sa se scoata PSD in ilegalitate si toti membri PSD sa nu aiba voie in functii publice cel putin 15ani de acum innainte
la votare probabil PSD numara voturile... si chiar daca iese opozitia sta 4 ani si nu face nimic drastic si porma iar PSD si adanceste si mai rau dictatura... pana cand da dragnea lege ca el si PSD-ul sa aiba mandat indefinit...