Petre Daea: Lucrările de reabilitare a 56 de staţii de irigat din România, realizate în proporţie de 70%

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 26 iunie 2019, 21:20 Economie | Agricultura


Daea
Foto: Facebook
Lucrările de reabilitare şi modernizare a 56 de staţii de irigat din România începute în urmă cu aproape trei ani sunt realizate în proporţie de 70%, astfel încât 1,4 milioane de hectare de teren agricol sunt irigabile în momentul de faţă, a declarat miercuri, la Tulcea, ministrul Agriculturii, Petre Daea, în timpul unei inspecţii la o staţie care este reabilitată, relatează Agerpres.

"Obiectivele de investiţii sunt în diferite stadii, iar lucrările sunt realizate în proporţie de peste 70%, în condiţiile în care avem pregătite sisteme de irigaţii pentru 1,4 milioane de hectare din cele 2 milioane de hectare programate a fi finalizate prin programul guvernamental. Este un ritm foarte bun. Avem aproape două mii de kilometri de canal plin cu apă, ceea ce poate asigura apa necesară culturilor. E drept însă că sunt culturi în pragul recoltării şi nimeni nu le mai irigă acum. Culturile 'decid' în ce măsură aceste sisteme sunt folosite", a afirmat ministrul Daea.

El a făcut referire la fenomenele meteorologice deosebite din acest an şi a menţionat că în sudul şi vestul ţării sunt puse în funcţiune aproape 200 de staţii de pompare pentru a evacua apele de pe terenurile agricole şi că 61 de puncte din sistemul antigrindină sunt operaţionale în momentul de faţă.

"Este adevărat că sunt zone în care excesul de umiditate a pus la grea încercare culturile, dar vorbim de suprafeţe mici la nivel naţional. Fermierii afectaţi au acest stres al momentului pe care încercăm să-l cauterizăm prin măsurile de sprijin pe care le avem la dispoziţie în acest moment. Nu sunt probleme cu producţia agricolă în România şi nici nu vom avea asemenea probleme. Mai mult, nu sunt probleme nici cu calitatea produselor, iar toate aceste îngrijorări trebuie să dispară", a susţinut ministrul Agriculturii.

Referindu-se la reuniunea directorilor generali pentru pescuit şi acvacultură din Europa, desfăşurată zilele acestea la Murighiol, ministrul Petre Daea a subliniat importanţa acesteia în contextul în care România deţine încă Preşedinţia Consiliului UE şi a pledat pentru reglajul efectivelor de păsări ihtiofage, în condiţiile în care alte state au făcut acest lucru, iar România nu.

"Din estimările pe care le-au făcut specialiştii, peste 100.000 de exemplare de păsări se hrănesc cu peşte. Eu nu sunt adeptul ideii de a introduce bani în guşa cormoranului, în contextul în care sunt interpretări care spun să subvenţionăm peştele mâncat de cormorani. Echilibrul acestor specii trebuie văzut şi din perspectiva piscicultorilor. Noi trebuie să subvenţionăm peşte pentru a mânca românii, nu cormoranii", a menţionat ministrul Daea.

El a amintit că 19 miniştri ai Agriculturii din Europa au susţinut poziţia ţărilor care au solicitat reducerea efectivelor de păsări ihtiofage, astfel încât pescarii să-şi valorifice producţia.

"Vom avea soluţii anul acesta. Nu e timp de întârzieri", a precizat ministrul Daea.

Staţia de pompare nr 1. din Babadag inspectată miercuri de ministrul Agriculturii asigură irigaţiile pentru o suprafaţă totală de circa 24.500 de hectare, iar valoarea totală a investiţiei care se va realiza până la finele anului 2020 va fi de 42,15 milioane de lei, potrivit directorului filialei teritoriale a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Marius Damian.

Problema păsărilor ihtiofage a fost ridicată în repetate rânduri de pescarii şi de fermierii piscicoli din judeţul Tulcea. Unii pescari susţin că producţia de peşte şi veniturile pe care le obţin din activitate sunt mici şi din cauza păsărilor care se hrănesc cu peşte. La rândul lor, acvacultorii au solicitat despăgubiri şi au susţinut că în contextul în care resursa piscicolă în mediul natural a scăzut, păsările ihtiofage capturează peşte din incintele private, iar în urma lor firmele private "vântură apa".


















1325 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    La noi in Dobrogea (Miercuri, 26 iunie 2019, 21:57)

    nick24 [utilizator]

    din satelit totul era pârjolit și bulgari totul vetde.
    Asta acum mulți ani! Au constatat câ bulgarii aveau perdele forestiere.
    La noi s-a făcut ceva? Că de irigații se tot vorbește de vreo 25 de ani același lucru.
    Când o să fie secetă ne vom da seama că n-au făcut nimic nici cu irigațiile nici cu perdelele forestiere.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version