Câmpuri Vizuale, primul concurs de fotografie inspirată din agricultură

de Red     HotNews.ro
Marţi, 2 iulie 2019, 9:50 Economie | Agricultura


Zeci de fotografi amatori și profesioniști din România se întrec în următoarea perioadă într-un concurs inedit cu o tematică inspirată din frumusețea ascunsă a agriculturii. Câmpuri vizuale, competiția aflată la prima ediție, se adresează călătorilor înarmați cu orice aparat foto, care, în drumurile lor prin țară, descoperă și scot la lumină poveștile vizuale care până ieri treceau neobservate. Geometria la scară mare a agriculturii moderne este inspirație, dar și subiect generos pentru cadre fotografice cu valoare estetică nebănuită, scrie fermierinromania.ro.

Orice fotografie este binevenită, indiferent de valoarea echipamentului foto cu care a fost realizată. Scopul este de a conștientiza iubitorii de frumos că agricultura în România este într-un proces de transformare profundă, care se desprinde rapid de narativele vechi dominate de romanele copilăriei.

Competiția propune premii totale în valoare de 3500 de euro și este deschisă până la 15 octombrie 2019, dată la care se încheie și majoritatea campaniilor agricole de vară. Juriul profesionist va acorda marele premiu, în valoare de 2000 de euro, în timp ce premiul de popularitate va fi decis prin vot pe site-ul dedicat proiectului.

Înscrierile în concurs se fac prin intermediul paginii web CampuriVizuale.ro, fiecare participant putând trimite maximum cinci lucrări care să respecte cerințele organizatorilor.

Cele mai bune cadre intrate în concurs pot fi văzute inclusiv pe rețelele sociale ale proiectului fotografic.

Competiția se bucură de susținerea Aldahra, lider internațional în agribusiness și Agricost SA, cea mai mare fermă tehnologizată din România.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















376 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by