​​Petre Daea, ministrul Agriculturii, a precizat joi, 11 iulie, că instituția pe care o conduce are programe multiple pentru fermieri. Acesta a punctat cele mai importante patru programe.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Există o hotărâre de Guvern prin care noi am statuat un sprijin pentru fermierii care angajează cel puțin doi tineri. Pentru fiecare tânăr angajat, care are un grad de pregătire superior, angajatorul primește 1.000 de lei. Pentru un tânăr care are pregătire medie primește 700 de lei și pentru cel care nu are o pregătire medie primește 500 de lei. Iată un sprijin concret. Deja au fost primite cereri la nivelul direcțiilor agricole", a precizat Petre Daea pentru Constanța 100%.

Ministrul Agriculturii a spus că altă măsură este acordarea în avans a unei bune părți din subvenții.

"Un alt sprijin concert este acela că noi am solicitat – și zilele acestea o să avem răspunsul de la Comisia Europeană – ținând cont de condițiile climaterice pe care le-au avut fermierii în această perioadă, să le aducem subvențiile cu 70% în avans, ceea ce înseamnă enorm", a declarat oficialul.

O a treia măsură se referă la adeverințe de sprijin prin APIA, o măsură care se aplică deja. Astfel, fermierul se poate duce să ia credite de la bănci știind că i se garantează 85% din totalul subvenției pe care o primește.

"Anul trecut a fost 80, acum am crescut la 85%. Deci, te duci la bancă și ai adeverința de la APIA și știi că ai un milion de euro sau de lei de luat prin APIA, ca subvenție, poți să iei credit garantat, fără niciun fel de problemă, în sumă de 850.000 de lei sau de euro", a subliniat Petrea Daea.

În fine, o a patra măsuri de finanțare este Fondul European de Investiții.

"Prin FEI poți să iei credite avantajoase, întrucât 70% din dobânda creditului respectiv este suportată prin Planul Național de Dezvoltare Rurală", a conchis Ministrul Agriculturii.

Petre Daea a fost prezent joi, în județul Constanța, la amenajarea de irigații Carasu-Galeșu, obiectiv de investiții ce are ca termen de finalizare luna iulie, până în prezent fiind realizat în proporție de 90%. Valoarea investiției este de 6.102.469 lei, iar suprafața deservită este de 4.694 ha.

Ministerul Agriculturii intenționează să investească în cele 58 de licee cu profil agricol în România

Petre Daea a precizat că a avut și ieri o întâlnire cu directorii celor 58 de licee cu profil agricol din România.

"Întâlnirea s-a putut face deoarece am făcut un act normativ care pune la un loc interesul atât al fermierului, cât și al elevului și al școlii, în general. De-a lungul vremii am constata ceea ce și dumneavoastră ați putut vedea, că liceele agricole, datorită faptului că n-au avut posibilitatea să investească, au în dotare utilaje vechi, utilaje care s-au uzat moral și fizic, utilaje care nu mai sunt acum pe câmpurile României. În licee vezi tractoare care au direcție mecanică și pe care săracii (n.r. elevi) nu pot să rotească volanul, de rezistența pe care o opune acest mecanism", a spus ministrul pentru Constanța 100%.

Petre Daea a spus că a discutat și analizat împreună cu fermierii, care au nevoie de forță de muncă bine pregătită, că a discutat și analizat în Guvernul României, întrebându-se ce facem pentru viitor, pentru fermierii de astăzi se cunosc, dar cei de mâine vor fi cei care sunt școliți azi. Întrebările care s-au pus sunt: "cum putem să facem transferul acesta de cunoștințe” și „cum putem să dezvoltăm dorința aceasta de a rămâne în agricultură, un sector extrem de important și profitabil, un loc de muncă foarte bun, o posibilitate de câștig clară?".

Acesta a mai precizat că în curând vor începe discuții cu Ministerul Educației pentru a găsi modalități de a investi în licee.

"Avem, în săptămânile următoare, discuții împreună cu Ministerul Educației și cu directori pe fiecare liceu în parte, întrebându-i și stabilind ce au nevoie, în așa fel încât să introducem în planul investițional, pe poziție bugetară, în anul viitor, pentru susținerea efectivă a acestor licee", a conchis ministrul Daea.