De ce sunt umflate cifrele privind producţia record?

de Red     HotNews.ro
Joi, 22 august 2019, 14:05 Economie | Agricultura


Emil Dumitru
Foto: Captura YouTube
​Emil Dumitru, fost lider al Federaţiei profesionale Pro Agro, susţine, intr-o declaratie data site-ului adevarul.ro, că Ministerul Agriculturii nu are o metodologie de verificare a datelor din teren privind producţiile de porumb raportate de primării, în contextul în care ministrul Agriculturii Petre Daea neagă acuzaţiile cu privire la umflarea cifrelor privind producţia record, scrie fermierinromania.ro.

„Povestea cu producţiile umflate a început din 2017 când, din dorinţa de a se lăuda în faţa şefului «atotputernic», ministrul Agriculturii a început să dea telefoane pe la preşedinţi de asociaţii la direcţii pentru agricultură să ne spună că avem recorduri de producţie… La o emisiune înregistrată de agricultură am fost în platou şi, când am ridicat problema producţiilor mincinoase, reprezentantul MADR care se afla prin telefon mi-a argumentat că aceste date sunt trimise de DADR-uri sub semnătură”, a declarat Dumitru.

MADR a comunicat că datele transmise cu privire la producţia de porumb sunt „asumate atât de exploataţiile agricole cu personalitate juridică, de primării – pentru exploataţiile agricole individuale (inclusiv persoane fizice autorizate, Întreprinderi individuale, Întreprinderi familiale), cât şi de direcţiile agricole”, iar „datele cuprinse în dările de seamă statistice sunt avizate la nivelul fiecărui judeţ de direcţiile teritoriale de statistică, acestea deţinând si un centralizator pe judeţ şi formularele care stau la baza centralizatorului pe unităţi/localităţi”.

Fostul lider Pro Agro susţine că declaraţia MADR „nu spune nimic despre verificarea şi validarea datelor primite din teren, menţionează doar avizarea! (eu înţeleg că cineva semnează de primire/predare şi aia e)”. „Textul lasă să se înţeleagă că MADR nu dispune de o metodologie de verificare a datelor. Care este metodologia de verificare şi validare a datelor? Care e încrederea care poate fi acordată unui unor date venite de la actori care nu au în obiectul de activitate lucru cu seturi de date? (Mă gândesc cu precădere la primării). Câtă ipocrizie să ai când susţii că ai metodologie când pe organigrama MADR la compartimentul statistică figurează 0/1 oameni”, afirmă Emil Dumitru.

Acesta dă, spre comparaţie, o metodologie privată de estimare a productivităţii în teren din SUA, dincolo de prelucrarea imaginilor satelitare pe care le interpretează periodic de la semănat până la recoltat. „Se înregistrează comuna şi judeţul. Se intră în câmp 35 de paşi şi se începe eşantionarea. Se măsoară şi se notează densitatea. Se măsoară un lot de 9,1 metri (30 picioare) şi se numără ştiuleţii pe două rânduri din lot. Se înregistrează numărul. Se extrage ştiuletele cu numărul 5, 8 şi 11 de pe fiecare rând din lotul de eşantionare. Ştiuleţii sunt aduşi la maşină. Se măsoară lungimea ştiuleţilor, se face media şi se înregistrează. Se numără rândurile de boabe de pe fiecare ştiulete, se face media şi se înregistrează”, exemplifică Dumitru.

De asemenea, el face o trecere în vedere şi a statisticilor altor instituţii cu privire la producţia de porumb 2018 din România: – USDA (August 2019) – 14 milioane tone – instituţie publică, americană – COCERAL (Mai 2019) – 12 milioane tone – ONG din UE al comercianţilor de grâne (iau date de la operatorii comerciali din fiecare ţară în parte) – Strategie Grains (Iulie 2019) – 12,5 milioane tone – prognozator reputabil francez, care chiar e luat în seamă de burse (date satelitare+meteo).

Aşadar, Emil Dumitru concluzionează că „o declaraţie mincinoasă a României a influenţat pieţele bursiere de cereale, a influenţat modul de formare a preţului pe plan local şi singurii perdanţi au fost fermierii, – a decredibilizat modul de evaluare a producţiilor şi a arătat că MADR este lipsit de proceduri… totul făcându-se la dorinţa şefului, oricare ar fi acela şi a influenţat în mod artificial ponderea agriculturii în PIB… Adică în loc de 15,2 miliarde euro a fost 14,55 miliarde euro… Practic deficitul de balanţă comercială este de 2,2 miliarde euro”.

Comisia Europeană a cerut revizuirea datelor Ministrul Petre Daea este acuzat de Comisia Europeană că a umflat cifrele privind producţia record de porumb realizată de România în ultimii doi ani.

„Suntem în contact permanent cu toate Statele Membre UE privind datele de producţie pentru a realiza statisticile legate de producţia de cereale în UE. În cazul României, am cerut ca parte a acestui exerciţiu de rutină să revizuiască datele privind producţia de porumb pentru 2017 şi 2018. Acurateţea, fiabilitatea şi credibilitatea statisticilor sunt vitale pentru a asigura transparenţa pieţelor şi a le permite operatorilor din piaţa unică să ia deciziile corecte de investiţii”, au declarat surse din Comisia Europeană pentru G4Media.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1442 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    Oare am inteles eu bine? (Joi, 22 august 2019, 14:46)

    holinessdani [utilizator]

    Deci vine unu si fara nici o dovada acuza pe altu ca minte!
    Pai de ce l-am crede pe primul?
    Sa vina cu alte cifre, cu alte metodologii si cu verificari in regula si apoi il cred.
    E doar (inca) unul care isi da cu parerea pentru ca are alte interese politice.
    PS. Datele MADR sunt corelate pana una alta cu exporturile record de cereale inregistrate de Romania.
    Sau si exportatorii mint?
  • -3 (3 voturi)    
    Productia agricola (Joi, 22 august 2019, 16:55)

    hamurabi [utilizator]

    Si cred ca are dreptate, care este metodologia de estimare de la noi ? Se da o declaratie sub semnatura !
  • +1 (1 vot)    
    To(nț)i înainte, tovarăși! (Joi, 22 august 2019, 22:59)

    Spiky [utilizator]

    Că înainte ierea mai bine!
    Doresc să felicit pe această cale pe toarșii Sfinție Daniel (alias holinessdani) și Hamură Pescu (hamurabi) pentru combativitatea de care au dat dovadă împotriva multifuncționalilor și rezistenților care distruge țara, toarăși! Alături de toarș ministru Daea, vom apăra patria și oaia! De la porc mânca-vom șoricu și-l vom pomeni veșnic pe nea Nicu!
    Totuși nu pot să nu remarcă că sus-zișii toarăși -ar trebui să-și facă autocritica pentru că nu l-au sprijinit îndeajuns pe toarșu iubit conducător, astăzi cunoscut sub pseudonimul de Preaferecatul Livie Rahoveanu, carele pre mulți i-a sprijinit când a avut pre mână, binecuvântată fie! finanțele locale la Ministerul Dezvoltării...
    El zace și suspină, iar toarșii nu tastează nici măcar un caracter alfanumeric în apărarea Preaferecatului...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by