Petre Daea: România îşi va păstra primul loc în UE şi în acest an la producţiile de porumb şi floarea soarelui

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 4 octombrie 2019, 13:42 Economie | Agricultura


Petre Daea
Foto: Agerpres
România îşi va păstra primul loc în Uniunea Europeană şi în acest an la producţiile de porumb şi floarea soarelui, în condiţiile în care suprafeţele însămânţate au fost mai mari decât în 2018, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"În privinţa culturilor de toamnă, acum suntem în plin proces de recoltare la floarea soarelui şi la porumb. Până la această dată (1 octombrie - n. r.) am recoltat 53% din suprafaţa însămânţată cu porumb, iar la floarea soarelui ne apropiem de final - avem aproape 97%. La sfecla de zahăr suntem la început, am recoltat doar 16%, la cartofi am ajuns la 87% din suprafaţă, la struguri de masă la 68%, iar la strugurii pentru vin la 64%. Până nu se introduc în magazie toate aceste producţii nu facem estimări", a declarat, pentru Agerpres, ministrul Petre Daea.

În 2019, suprafaţa însămânţată cu porumb depăşeşte 2,65 milioane hectare, iar cea cu floarea soarelui 1,16 milioane hectare, în creştere faţă de anul trecut când terenurile cultivate cu porumb au ocupat 2,41 milioane hectare, iar cele cu floarea soarelui 1,01 milioane hectare.

Creşterea suprafeţelor cultivate cu aceste două culturi s-a datorat pierderii suprafeţelor cultivate cu rapiţă din cauza secetei, iar terenurile respective au fost însămânţate fie cu floarea soarelui, fie cu porumb, a explicat Petre Daea.

În acest context, şeful de la Agricultură a anunţat că şi anul acesta România îşi va păstra primul loc în UE la producţiile de porumb şi de floarea soarelui.

"Pot să vă spun că la floarea soarelui şi porumb, din perspectiva noastră, ne vom păstra primul loc şi anul acesta în Uniunea Europeană, mai ales că au fost suprafeţe mai mari şi se va vedea la producţia totală", a subliniat Daea.

Întrebat despre recolta de porumb obţinută anul trecut, de peste 18 milioane de tone, pentru care Comisia Europeană (CE) a cerut României să-şi revizuiască cifrele, răspunsul ministrului Agriculturii a venit prompt: "Noi nu am revizuit nimic".

"Acolo a fost o scăpare de informaţii dată de o persoană care lucrează în România, nu-i dau numele, dar am făcut o adresă să ne explice de unde a luat aceste producţii şi ce a stat la baza calculelor pe care le-a prezentat. Noi nu am revizuit nimic. Noi nu comunicăm la UE, comunică Institutul Naţional de Statistică şi nu poţi să pui la îndoială datele respective, datele puse la dispoziţie de instituţiile statului luate pe bază de semnătură de la producători. Acolo era vorba de o estimare, deci nu avem ce mai discuta pe această temă. Ea a fost pregătită de nişte oameni care văd cu alte dioptrii realizările din România. Eu mă folosesc de ochi fără ajutor din afară şi de datele pe care le dau fermieri când consemnează pe proprie semnătură ce producţii au fost realizate", a comentat ministrul Agriculturii.

Potrivit acestuia, România a intrat în UE în anul 2007, "un an greu", cu 3 milioane de tone grâu, iar dacă raportarea se face la următorul an, 2008, cu 7,1 milioane tone, însă, în ultimii trei ani, recolta a depăşit 10 milioane de tone, "ceea ce demonstrează o constanţă a realizării producţiei, validând astfel capacitatea tehnologică a fermierilor".

"Vă mai dau nişte cifre: dacă în 2007 realizam, în România, la cereale păioase (orz, grâu, secară şi orzoaica de toamnă şi de primăvară) 4 milioane de tone, în 2008 aproape 9 milioane de tone, din 2017 şi până în 2019 în fiecare an am depăşit 12 milioane de tone. În aceste condiţii, estimez că producţia totală de cereale boabe va fi anul acesta în jur de 30 de milioane de tone. Ne înscriem cu o producţie apropiată celei de anul trecut, care a fost vârful, de 31 de milioane de tone. În 2007, am avut o producţie totală de 7,8 milioane de tone de cereale boabe, iar după 10 ani, în 2017, de peste 27 de milioane de tone, în 2018 - 31 de milioane de tone - şi în acest an, după cum spuneam, aproximativ 30 de milioane de tone. La plante uleioase (floarea soarelui, soia şi rapiţă) în 2007 făceam un milion de tone, în 2008 - 1,94 milioane de tone, în 2017 - 4,9 milioane de tone, în 2018 - 5,1 milioane de tone, iar în 2019, pentru că am întors rapiţa, producţia va fi mai mică faţă de anul trecut, respectiv de 4,1 milioane de tone, dar de patru ori mai mare decât în anul 2007", a precizat şeful de la Agricultură.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















705 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Sa ne zica Daea (Vineri, 4 octombrie 2019, 13:53)

    VisatorLaORomanieMaiBuna [utilizator]

    Cati fermieri sunt romani?
  • +9 (9 voturi)    
    Productii degeaba (Vineri, 4 octombrie 2019, 13:53)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Aproape totul merge la export.
    Neprocesat

    Ca in 1848.

    Si importam din Ungaria / Polonia covrigi congelati.
    Si pâine congelata!

    Vai ce mult am produs!
    In crestere!
    Si comisioanele engross-sisților!
  • -8 (10 voturi)    
    oricat de comic ar parea, (Vineri, 4 octombrie 2019, 13:55)

    bancher [utilizator]

    Petre Daea este singurul competent din guvernul Dancila. E singurul pe care l-as mentine pe functie, dupa caderea guvenrului.
  • +9 (11 voturi)    
    productie (Vineri, 4 octombrie 2019, 13:58)

    john-doe [utilizator]

    Pai bine mai amice, pana si oaia ta stie ca nu e suficient sa produci materie prima, banii se castiga din procesarea ei si vinderea produselor cu valoare adaugata mare, alfel ramai un fel de tara africana producatoare de boabe de cafea. Poate ca e buna o noua lozinca: oaia mai intelepta decat politicienii!
  • +7 (11 voturi)    
    Da, mosule,suntem primii in UE (Vineri, 4 octombrie 2019, 14:15)

    Altiro [utilizator]

    nu numai la productia si exportul de boabe dar si la importul de faina, aluat congelat, produse alimentare finite, carne, peste, legume si fructe..
    • -6 (6 voturi)    
      tot e bine ca suntem pe locul 1 la ceva (Vineri, 4 octombrie 2019, 14:51)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

      rau era daca nu eram..
  • +3 (3 voturi)    
    Poza de luptator kung-fu (Vineri, 4 octombrie 2019, 15:26)

    KTerinca [utilizator]

    Daea in lupta cu Pamantul .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version