România are 200.000 de tractoare, ceea ce înseamnă că dacă le punem unul după altul, calculând lungimea, graniţa ţării este înconjurată de 4 rânduri de tractoare, susține ministrul Agriculturii, Petre Daea. El spune că a făcut un calcul ca să vadă ce salt s-a înregistrat în România din 1989 și până acum.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Am făcut un calcul, am vrut să văd ce salt s-a înregistrat în România, pentru că e bine să îl cunoaştem şi am constatat că din 1989, faţă de 128.000 de tractoare, România la această dată are peste 200.000 de tractoare.
  • Fraţilor, dacă le punem unul după altul şi calculând lungimea, graniţa ţării este înconjurată de patru rânduri de tractoare, care înseamnă forţă pentru agricultura ţării româneşti şi capitalizare pentru fermierii români.
  • Bravo, fermieri români că aţi folosit în scop investiţional subvenţiile pe care le-aţi primit", le-a spus Daea fermierilor, miercuri, la Forumul Fermierilor, potrivit Agerpres.

În realitate, la o lungime medie de 4 metri per tractor, un calcul simplu arată că tractoarele amintite de ministrul Daea puse cap la cap ar însemna 800 de kilometri lungime, de patru ori mai puțin față de lungimea granițelor României, care este de 3.150 de km.

Daea, despre cercetarea agricolă și regrete

Daea le-a vorbit fermierilor și despre cercetarea agricolă, spunând că are "un regret" că în România nu s-a putut face ani de zile ceea ce trebuie.

"În 2009, prin Ordonanţa pe care aţi aprobat-o dragi parlamentari, aţi dat cale liberă din punct de vedere juridic să se transforme staţiunile de cercetare prin HG pentru a putea funcţiona. Din nefericire, în opt ani, patru guverne au reuşit să facă doar 3 Hotărâri de Guvern, iar acest Guvern, în doi ani, din dorinţa de a face bine ţării, a realizat 49 (de HG n.r.), mai avem două şi închidem procesul", a susținut ministrul Agriculturii.