Pesta porcină: Se interzice exportul de carne de porc din 29 de județe
Potrivit Mediafax, Uniunea Europeană a adăugat, în cadrul unei reuniuni care se desfășoară în această perioadă, încă patru judeţe - Caraş Severin, Alba, Sibiu şi Neamţ - pe lista celor 25 de județe afectate în prezent de restricţiile în privinţa comerţului. Exporturile vor putea fi reluate doar după ridicare restrucţiilor.
"Decizia, care va fi adoptată oficial şi publicată în Jurnalul oficial săptămâna viitoare, prevede faptul că judeţele Caraş Severin, Alba, Sibiu, Neamţ sunt incluse în zonele restrictionate. De îndata ce restricţiile sunt ridicate, comerţul poate fi reluat", precizează Comisia într-un răspuns la o solicitare a Mediafax.
Joi s-a întrunit un comitet de experți din statele UE, privind măsurile împotriva pestei porcine. Comisia Europeană va oficializa decizia comitetului, săptămâna viitoare.
Măsurile au fost luate după ce Comisia a constatat că situaţia "continuă să se deterioreze". "În urma unei serii de focare semnalate in Romania anul acesta (deja peste 1.500), situația pestei porcine din România este considerată ca fiind foarte îngrijorătoare și mai mult decât atât continuă să se deterioreze. De aceea se impune o extindere adecvată a zonelor restricționate din România. În zonele demarcate/restricționate se aplică măsurile de combatere şi prevenţie a extinderii bolii si de asemenea din aceste zone sunt interzise comerțul cu porci și carne de porc", mai anunţă Comisia.
În acest context, Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care solicită înregistrarea porcilor pentru a avea o evidenţă a acestora. Proiectul delimitează creşterea porcilor astfel: exploatație de creșterea suinelor de subzistență – exploatație agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete porcine, cu greutatea de minimum 30 kg; exploatație mică de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 6-65 capete porcine; exploatație medie de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 66-130 capete porcine; exploatație mare de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv de peste 130 capete porcine.
"Procedura este cea de până acuma, acele judeţe, sunt multe, sunt contaminate, porcii din acele zone nu pot să se ducă spre comunitatea europeană, porcii şi carnea de porc din acele zone, din fermele din acele zone", a explicat pentru Mediafax preşedintele Romalimenta Sorin Minea.
Despre proiectul de ordin al Ministerului Agriculturii, Minea a spus că "se pune control pe fermele mici. Problema noastră era că nu controlam porcii din fermele mici, în sensul că nu erau înregistraţi, erau câţi voiau, nu aveau niciun fel de problemă. La ora actuală, ordinul reglementează clar. Nu interzice creşterea porcului, cum au încercat unii să speculeze. Reglementează altceva. Spune până la 5 porci înregistraţi şi crescuţi cu măsuri de biosecuritate e mică gospodărie şi mănâncă el cu familia lui, între 5 şi nu ştiu câţi porci este exploataţie mică şi o înregistrezi drept exploataţie mică. E o ordine în creştere porcului. În afară de fermele mari există aşa numite ferme mici, care erau o piaţă neagră fără stop şi o plimbare a porcilor dintr-o parte în alta fără nicio noimă. Ele sunt cele care au întreţinut ppesta. Există două soluţii: te apuci şi-i omori pe toţi sau încerci să pui ordine fără să-i aţâţi pe cei mici".
Asociaţia Română a Cărnii consideră că proeictul de ordin, întocmit în urma solicitărilor procesatorilor de carne, face posibilă stoparea pentru moment a deciziei de a include în totalitate teritoriului României în Partea a-III-a a Deciziei (UE) 2014/709, ceea ce ar contribui la efecte dezastroase asupra industriei de procesare a cărnii şi nu numai. Asociaţia Română a Cărnii îşi exprimă convingerea că vor urma şi alte măsuri menite să contribuie la limitarea şi ulterior stoparea circulaţiei virusului pestei porcine africane.
Surse din ANSVSA spun că există posibilitatea ca prin derogare să fie permis comerţul între zone încadrate sub aceleaşi restricţii. Potrivit acestora, situaţia nu ar trebui să genereze o scumpire a cărnii, ci ieftinirea acesteia, din cauza interzicerii exporturilor, în condiţiile în care România exportă 50% din producţia internă.
Potrivit ANSVSA până în prezent 25 de judeţe erau afectate de pesta porcină africană.
Conform Deciziei (UE) 2014/709 clasificarea zonele afectate de pesta porcină africană se face astfel: partea I - riscul se datorează unei anumite proximități față de populația de porci sălbatici infectată, partea II - boala afectează numai populația de porci sălbatici , părțile III și IV - boala afectează atât exploatațiile de porcine, cât și populația de porci sălbatici. În partea IV situația epidemiologică a fost stabilizată și boala a devenit endemică iar în partea III situația este încă în schimbare, având o evoluție incertă.
- 0 (0 voturi)grupa (Sâmbătă, 26 octombrie 2019, 20:07) anion [utilizator]De cand ma stiu, pentru consumul unei familii, niciodata nu s-a crescut mai mult de 2 porci pentru 8-10 persoane! Si cunosc nu una ci 20-30 familii de la tara din cateva sate! Asa ca 5 porci pentru o familie ii mananca urechile crescatorului.raspunde trimite

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC