Adrian Oros, propus pentru portofoliul Agriculturii, a fost avizat favorabil de comisiile de specialitate, cu 17 voturi pentru și 7 împotriva. ”Nu am trecut nimic în ceea ce nu cred în acest program. Poate unele măsuri sunt nepopulare. Statul are obligația să sprijine cu hotărâre acest sector- agricultura”, a spus el în deschiderea discursului. Deputatul PNL în vârstă de 54 de ani este Doctor în ştiinţe medicale – domeniul medicină veterinară, prorector al Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România. În prezent, el este și vicepreședinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. HotNews.ro a transmis LIVE TEXT ședința comisiilor reunite.

Adrian OrosFoto: Arhiva personala

Candidatul Adrian Oros:

  • Sunt colegul Dvs de 3 ani și nu am să mă refer la CV-ul meu, ca și programul de Guvernare. Voi insista doar pe câteva puncte din program, urmând să-mi adresați întrebări
  • Nu am trecut nimic în ceea ce nu cred în acest program. Poate unele măsuri sunt nepopulare
  • Statul are obligația să sprijine cu hotărâre acest sector
  • Deficitul comercial cu produse agricole ar putea atinge două miliarde în acest an
  • Cetățenii trebuie să aibă acces la produse responsabile. Reglementatorii și producătorii au aici un rol major
  • E nevoie ca și consumatorul să fie unul educat și responsabil
  • Implementarea Legii privind Camerele Agricole mi se pare foarte importantă.
  • Prioritatea nr 1 este pregătirea Programului Național Strategic
  • Aș pune accentul pe învățământul profesional- atât la nivel liceal cât și tehnic- în sistem dual
  • De asemenea, aș mai pune accentul și pe cercetarea din domeniul agricol.

Urmează sesiunea de întrebări:

Barna Tanczos: Spre deosebire de Comisia de Buget, aici am avut o abordare profesionistă. Sper ca discuțiile de aici să nu se ducă în derizoriu, cum s-a întâmplat la Comisiile reunite de Buget. Aș vrea să spun că cele două agenții trebuie poate modernizate și că Agricultura este sectorul care a absorbit fonduri europene record. Întrebare: cum vedeți lanțul scurt de valorificare în sectorul zootehnic.

Adrian Oros: Eu văd două posibilități prin care se poate realiza acest lucru. Putem gândi în PNDR scheme care să sprijine asocierea pentru că nu văd altă formă de a realiza acel lanț scurt decât fie prin cooperative fie prin asociații inter-profesionale. E foarte greu să-i faci pe oameni să înțeleagă că doar împreună pot să acționeze. Acum greu e nu să produci ci să vinzi ceea ce ai produs! Singuri producătorii nu reușesc să vândă.

Lucian Trufin: D-le ministru, mă voi rezuma la un punct din programul Dvs. Așadar Dvs și PNL vă propuneți să nu susțineți programele PSD, și pe cel mai bun ministru al Agriculturii- Petre Daeea...

(întreruperi din sală.): Același lucru l-ați făcut și voi!

Investițiile în piscicultură, programul privind tomatele (întreruperi din sală) și altele - d-le ministru aveți curajul să le spuneți fermierilor că toate aceste programe vor dispărea? Și dacă nu, aveți curajul să recunoașteți că aceste programe ale PSD sunt cele mai bune?

Adrian Oros: Multe din programele amintite de Dvs sunt prinse și bugetate. Poate nu s-a înțeles acest lucru. Programele pe zona montană nu sunt prinse, e drept. Dar celelalte programe sunt finanțate. Am mai spus că programele aflate în derulare sunt cuprinse și în programul nostru.

Gheorghe Tinel: La ora 16 avem plen, dați-ne și nouă posibilitatea de a pune întrebări!

Nicolae Avram: Știți că avem nevoie de bănci de genetică vegetală. Știți dacă avem asemenea bănci și unde sunt ele?

Adrian Oros: Una este la Suceava, care funcționează la 30-35% din capacitate iar o alta se înființează la Buzău.

Daniel Constantin: Chiar dacă PRO România va vota împotriva Guvernului, eu îl voi vota pe dl Oros pentru că e specialist și sper că nu a scris domnia sa programul PNL de guvernare. Întrebare: veți continua investițiile în sistemul de irigații? (după 15 minute de discurs) Iată a doua întrebare: veți veni cu programe de finanțare pentru cei care înființează cooperative? Avem 1,2 miliarde deficit pe balanța comercială din agricultură. Aveți în vedere să înființați posturile de atașați agricoli? (președinta de ședință încearcă să-i limiteze timpul. Constantin se revoltă, arătând că discuțiile sunt extrem de importante)

Adrian Oros: Avem un plan pe termen mediu și lung pe zona de combatere a eroziunii și deșertificării. Sunt măsuri complexe care includ și sistemul de irigații.

Valeriu Steriu: Din 500 de întrebări am selectat doar 3. Prima: dacă veți prelungi utilizarea neonicotinoidelor? A doua întrebare: ne puteți spune cât e prețul franzelei azi și cât va fi la finalul mandatului Dvs? A treia întrebare: câte hectare are un pogon?

Adrian Oros: Un pogon are 5000 de metri părați, iar o franzelă e de la 1 leu la 2,5 lei, depinde de compoziție, de masă etc... Cât despre neonicotinoide, știu că e o dispută aici. Agricultorii vor să le utilizeze iar agricultorii nu. Recent, s-a publicat un studiu din care reieșea că nu sunt atât de dăunătoare. Voi discuta cu academicienii și vom lua decizia cea mai corectă.

George-Nicolae Marussi: Cum veți interveni în pesta porcină?

Adrian Oros: Situația este foarte gravă. Aproape toată România e în zona roșie. Din păcate, la 24 octombrie aveam 22 de județe, din care 15 exploatații mari. În toată această perioadă am fost în legătură și cu producătorii și cu ANSVSA, am văzut și propunerea de Ordin a Min Agriculturii, avem și noi un asemenea proiect, dar acțiunea e mult mai complexă, coordonatorul principal fiind Ministerul de Interne. Măsurile luate au fost incomplete și nu la timp, ceea ce a dus la neîncrederea populației. Dacă intrăm cu totul în zona roșie, va însemna să nu mai putem exporta multă vreme carne de porc sau porci vii. Situația este foarte gravă și nu am cum să fiu optimist!

Nicolae Popescu: Aveți votul nostru al USR și vă adresez o întrebare legată de apicultură. Am discutat cu cei din Bistrița care mi-au relatat probleme foarte spinoase. Care e perspectiva Dvs privind legea apiculturii? Susțineți sau nu înființarea unui registru genealogic?

Adrian Oros: Noi discutăm de doi ani legea apiculturii și, în ciuda diferențelor dintre apicultori, am reușit să găsim un punct comun. Susțin registrul genealogic, desigur! Dar trebuie spus că intră foarte multă miere contrafăcută, mai ales din China!