​​Procesarea nu merge pentru că până acum modul în care s-au făcut plățile a încurajat producția primară care este mult mai facilă, față de procesare, care presupune eforturi suplimentare, a declarat pentru Fermier în România, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

„Este mult mai simplu că crești animale și să le vinzi vii, decât să vinzi produse procesate. Nu mai ai complicații cu forța de muncă, cu tehnologia. Dacă exporți materie primă, subvențiile sunt foarte bune, încât chiar dacă prețul la care exportai nu era foarte bun, subvențiile îți acopereau costurile. În zona de procesare esti și mai verificat de instituții, trebuie să respecți niste reguli. Pe de altă parte, schemele de ajutor pentru Pilonul II puteau fi mai mult direcționate spre zona de procesare, de depozitare”, declară ministrul Agriculturii.

Deficitul comercial cu produse agricole al României înregistrează creșteri semnificative de la an la an, iar produsele pe care le exportăm sunt în general materii prime, ieftine. Mare parte din exporturi sunt reprezentate de cereale și floarea soarelui.