Viitoarele fonduri UE destinate politicii agricole comune (PAC) nu pot fi diminuate - a declarat luni, la Varşovia, preşedintele polonez Andrzej Duda, după întrevederea pe care a avut-o cu opt miniştri ai agriculturii din ţările central şi est-europene, la care a participat şi comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, potrivit MTI și Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Preşedintele Andrzej Duda i-a primit la palatul prezidenţial din Varşovia pe miniştrii agriculturii din ţările baltice (Estonia, Letonia şi Lituania), precum şi pe cei ai României, Bulgariei, Cehiei, Poloniei şi Ungariei.

În cursul zilei de luni, miniştrii agriculturii din Europa Centrală şi de Est poartă consultări la Varşovia pe tema politicii agricole comune a Uniunii Europene. În opinia lui Andrzej Duda, miniştrii agriculturii care participă la aceste consultări sunt conştienţi că este necesară o strategie agricolă regională comună. Referitor la negocierile cu privire la cadrul bugetar al UE pe perioada 2021-2027, Andrzej Duda a precizat că, în viitorul buget, fondurile alocate PAC nu pot fi mai mici ca până acum.

"Aceasta este poziţia comună a tuturor miniştrilor agriculturii din regiunea noastră" - a adăugat preşedintele Poloniei. Andrzej Duda mai afirmat că tema subvenţiilor directe pe hectar este de o importanţă majoră şi a precizat că Polonia insistă ca subvenţiile acordate fermierilor polonezi să fie comparabile cu media din Uniunea Europeană. La rândul său, comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a amintit că sprijinul puternic al PAC de la bugetul UE a fost susţinut de preşedintele Emmanuel Macron, cu ocazia vizitei efectuate în februarie la Varşovia.

Comisarul european polonez a subliniat: în Uniunea Europeană avem nevoie de o politică agricolă puternică şi justă, iar un mijloc indispensabil în acest sens este "un buget corespunzător", care să ţină cont de diferenţele şi nevoile reale din ţările membre ale UE. Janusz Wojciechowski a afirmat că poziţia şi declaraţia comună care urmează să fie adoptată de miniştri ai agriculturii prezenţi la Varşovia va fi "o voce foarte importantă".

"În Comisia Europeană ascultăm vocile statelor, regiunilor, şi dorim să adaptăm politica agricolă la aceste nevoi" - a declarat Janusz Wojciechowski. Comisarul european a mai afirmat că o astfel de nevoie este aplicarea acordului verde european (green deal) şi şi-a exprimat opinia că ţările din regiune, care "păstrează o agricultură mai echilibrată", pot fi "campioanele" aplicării prevederilor referitoare la protecţia mediului şi climei ale acestui acord, potrivit MTI și Rador.