Ministerul Agriculturii va relansa, de la mijlocul lunii mai, submăsura „Prime de asigurare a culturilor”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, cu o alocare totală de aproximativ 40 milioane euro.

HotNews.roFoto: Hotnews

„În contextul actual al secetei, dublat de pandemia de coronavirus, venim în sprijinul fermierilor prin relansarea acestei submăsuri, care vine cu o serie de simplificări şi avantaje şi îi încurajăm pe toţi să-şi asigure culturile, prin încheierea acestor asigurări, pentru care Ministerul acordă prin PNDR o finanțare de 70% din valoarea primei, indiferent de dimensiunea fermelor”, precizează ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare va dispune de o alocare totală de aproximativ 40 milioane euro.

Submăsura 17.1 va fi deschisă până la sfârșitul lunii noiembrie 2020 şi va fi destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 şi culturilor de primăvară pentru campania 2020. Pentru sectorul zootehnic sesiunea va fi disponibilă la o dată ulterioară.

Principalele riscuri eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare acoperă fenomenele climatice nefavorabile, inclusiv seceta. De asemenea, alte fenomene climatice nefavorabile acoperite de submăsură sunt: arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada.

MADR şi AFIR, din analiza pe care au realizat-o la nivelul departamentelor tehnice și prin colectarea unor sugestii ale asociațiilor de fermieri, au realizat îmbunătățiri şi simplificări consistente pentru această sesiune, atât în ceea ce privește fișa măsurii, cât şi condițiile de accesare, a anunţat Ministerul Agriculturii.

Astfel, acestea vizează:

  • Acordarea unui sprijin de 70% pentru toți fermierii, independent de dimensiunea fermei;
  • Revizuirea procesului de organizare a sesiunilor, prin eliminarea celor două etape aferente culturilor de primăvară, respectiv toamnă și deschiderea unei sesiuni anuale pentru toate tipurile de cultură sau specie.

Totodată, Ghidul solicitantului a fost simplificat semnificativ prin: reducerea numărului de documente obligatorii în cadrul pachetului depus împreună cu cererea de finanțare (de la 7 documente la 4 documente), eliminarea obligativității de a prezenta extrasul din Registrul Agricol şi documente ștampilate, de a completa suprafețele asigurate pentru fiecare parcelă și calculul privind dimensiunea economică a exploatației, precum şi clarificarea posibilității de a prezenta documente aferente plăților prin POS.

În ceea ce privește sesiunea organizată anul trecut, din cele 1.077 cereri de finanțare eligibile, până la această dată au fost contractate 998 cereri cu o valoare de aprox. 1,75 mil euro, fiind plătite 800 din acestea, diferența reprezentând cereri aflate în diferite stadii de contractare sau plată.