Comisia Europeană a lansat marți cereri de propuneri suplimentare și pentru a sprijini activitățile de promovare ale producătorilor agroalimentari cei mai afectați de criza actuală. Fondul suplimentar de 10 milioane EUR va fi disponibil pentru a stimula vânzările de fructe și legume, de vin, plante vii, produse lactate și cartofi.

HotNews.roFoto: Hotnews

Jumătate din această sumă va fi destinată activităților de promovare desfășurate în comun de către organizații de producători din mai multe țări ale UE, iar cealaltă jumătate, programelor naționale. În ambele cazuri, promovarea poate avea loc fie în interiorul, fie în afara UE, pentru o perioadă de un an. Propunerile pot fi înregistrate până la 27 august 2020.

Criza de coronavirus a avut un impact semnificativ asupra multor sectoare agroalimentare din UE, în principal din cauza schimbărilor rapide în ceea ce privește cererea și a închiderii restaurantelor, barurilor și cafenelelor din întreaga UE. Cererile de propuneri lansate astăzi vin în completarea altor măsuri excepționale adoptate recent pentru a sprijini anumite tipuri de sectoare agroalimentare. Este pentru prima dată când Comisia utilizează promovarea ca instrument de reacție la un caz de perturbare gravă a pieței.