Miniştrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns miercuri la un acord, după lungi negocieri, asupra unei reforme a noii Politici Agricole Comune (PAC), destinată să ţină cont mai mult de provocările climatice şi asupra mediului înconjurător, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Uniunea EuropeanaFoto: Amer Ghazzal / Shutterstock Editorial / Profimedia

"După o luptă îndelungată, am ajuns la un acord crucial", a declarat miercuri dimineaţa ministrul german al Agriculturii, Julia Kloeckner, la finalul reuniunii miniştrilor europeni ai Agriculturii, care a avut loc la Luxemburg. Oficialul german a dat asigurări că a fost găsit un echilibru între îngrijorările privind sustenabilitatea, constrângerile ecologice şi securitatea alimentară.

Orientările adoptate de statele membre vor face obiectul negocierilor cu Parlamentul European, în ideea ca acestea să intre în vigoare începând din luna ianuarie 2023.

În centrul discuţiilor care au început luni a figurat sistemul "eco-schemelor", propuse de Comisia Europeană (executivul UE) pentru a "înverzi" agricultura europeană prin remunerarea serviciilor făcute mediului înconjurător de către fermieri. Statele membre trebuie să ajungă la o majoritate calificată cu privire la valoarea, definiţia şi obiectivul acestor acestor servicii.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a susţinut la Consiliul AgriFish că România nu este de acord cu stabilirea unui procent obligatoriu pentru eco-scheme în noua Politică Agricolă Comună (PAC), mai ales pentru statele membre ale căror plăţi directe sunt sub 90% din plata medie europeană.

"Legat de arhitectura verde, de eco-scheme, România reiterează că statele membre ar trebui să aibă flexibilitatea de a decide în funcţie de nevoile specifice. Am prefera să nu existe o alocare distinctă pentru eco-scheme. Oricum 20% din plăţile directe pentru eco-scheme este prea mult. Considerăm că nu trebuie să se introducă un procentaj obligatoriu pentru statele membre ale căror plăţi directe sunt sub 90% din plata medie europeană", a declarat Adrian Oros, în prima zi a reuniunii Consiliului AGRIFISH, unde a prezentat poziţia României privind Planurile Strategice ale noii Politici Agricole Comune (PAC).

Statele membre şi eurodeputaţii ar trebui să ajungă la un acord, până la începutul lui 2021, asupra regulilor care se vor aplica începând de la 1 ianuarie 2023.