Republica Congo şi-a manifestat interesul de a importa din România cantităţi mari de cereale, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Ministrul Adrian Oros s-a întâlnit luni, la Bucureşti, cu omologul său din Republica Democrată Congo, M'zinga Birihanze Desire.

Transport de cerealeFoto: autoline-eu.ro

Ministrul Adrian Oros l-a primit luni, 20 septembrie, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe M'zinga Birihanze Desire, ministrul agriculturii din Republica Democrată Congo. Din delegaţie a făcut parte şi Leopold Abibo Lomalisa, Însărcinat cu afaceri al Ambasadei R. D. Congo la Bucureşti, relatează News.ro.

„Ministrul Adrian Oros l-a asigurat pe omologul său de dorinţa sa de a colabora în beneficiul fermierilor din cele două ţări, subliniind totodată importanţa continuării relaţiilor tradiţionale de prietenie şi colaborare dintre România şi Congo, care datează din 1966, precum şi consolidarea acestora, conform noilor tendinţe şi provocări. Principalele produse agroalimentare exportate de România în R.D. Congo în trecut sunt reprezentate de grâu şi carne. În acest context, au fost prezentate produse cu potenţial la export, întrucât partea congoleză şi-a manifestat interesul de a importa din România cantităţi importante de cereale, dar scopul principal al vizitei îl constituie identificarea unor produse agroalimentare ce se pot regăsi pe piaţa congoleză”, arată Ministerul Agriculturii.

Ministrul Agriculturii din Congo face eforturi pentru dezvoltarea unei politici agricole adresată tuturor actorilor implicaţi, sub orice formă, de la producţie la consum, trecând prin procesare, certificare ecologică, cercetare şi comercializare. În egală măsură, partea congoleză doreşte realizarea unei strategii de dezvoltare a schimburilor comerciale, identificare pieţe şi furnizori, mai arată Ministerul român al Agricuturii.

Ministrul Adrian Oros a precizat că priorităţile strategice ale ministrului Agriculturii din Congo se suprapun în parte peste priorităţile agriculturii româneşti: crearea de lanţuri valorice, de lanţuri scurte alimentare, gestionarea apei. O colaborare în acest sens, la nivel de schimb de bune practici în agricultură ar fi de un real folos ambelor ţări.

La finalul discuţiilor, cei doi miniştri omologi au semnat Protocolul de colaborare în domeniul fitosanitar, având în vedere interesul manifestat de partea congoleză pentru importul de cereale din România. În urma semnării acestui protocol, cele două ţări vor realiza schimburi de bune practice şi de experienţă, precum şi cooperare şi cercetare comune în domeniul protecţiei plantelor şi al carantinei fitosanitare.

Alături de ministru s-au aflat secretarii de stat Aurel Simion, Marius Mihai Micu, Gheorghe Ştefan, directorii generali din cadrul MADR, Tatiana Preda şi Roxana Zarma, directorul general al Autorităţii Naţionale Fitosanitare, precum şi alţi directori şi experţi din instituţie.