Coruptia, procedurile defectuoase, trucarea inspectiilor RAR trucate si ale inspectiilor medicale sunt cateva dintre cauzele principale ale haosului de pe soselele romanesti, scrie Vali Petcu pe blogul sau. El enumera si cateva dintre problemele frecvente din trafic (care duc Romania pe un loc fruntas in topul accidentelor mortale), dar si solutii pentru rezolvarea lor - in conditiile in care propunerea de modificare a Codului Rutier ar aduce amenzi mult mai mari.

"Amenzile mai mari, despre care ați tot citit zilele astea prin ziare, pe care le propune noul Cod Rutier sunt aberante și indică o neputință generală a Poliției Rutiere. Și mă îngrozesc în special discuțiile din spațiul public susținute în special de șoferi de duminică și păreriști profesioniști și nu invers. Pentru că sunt implicat într-o comunitate de câteva mii de oameni care conduc destul de des, și pentru că și eu conduc destul de des, mai ales pe distanțe mari, am zis să pun cap la cap câteva idei pe tema asta", scrie Zoso.

"Cauză și efect

Numărul mare de accidente grave susține ideea că în România se conduce haotic. Lipsa unei mâini ferme a Poliției Rutiere a dus la un haos și un pericol de moarte cât se poate de real pe șosele. De ce spun asta:

  • Polițistul nu are motive să aplice legea. Știu că sună aiurea, dar ăsta e adevărul. Au o normă de amenzi de făcut, o fac, și apoi trag mâța de coadă. Pentru că nici măcar 1% din contravaloarea amenzilor nu se duce către echiparea Poliției Rutiere. Circulă cu mașini necorespunzătoare (știți cum râdeam de ei astă iarnă că n-au anvelope), n-au benzină, își riscă salariul și cariera dacă opresc pe cine nu trebuie. Așa că au ales calea de mijloc: minimul cerut. Dacă 20% din valoarea amenzii s-ar duce către echipare și 5% ar fi bonusul lui să vedeți ce harnic ar fi să aplice legea.
  • Polițistul e ușor coruptibil. Asta e veche, dar trebuie menționată: salariile mici, tentațiile mari, pedepsele mici. Dacă unui polițist cu un salariu de 1.200 sau 1.500 lei îi este oferită o șpagă de 100 lei, de câte ori credeți că o va refuza, mai ales că pedeapsa este extrem de mică și, de cele mai multe ori, cazul este mușamalizat sau acoperit de superiorii care nu vor să li se păteze reputația secției.
  • Procedurile sunt tembele. Nu poți fi amendat decât de polițistul care a  constatat? Adică de ăla cu radarul aflat la 4 kilometri distanță? Și cum de Poliția Rutieră nu e dotată cu radare cu buletinul metrologic la zi? Astea sunt doar două exemple de prostie care fac ca amenzile să se dea cu greutate și cu sictir.
  • Inspecția RAR nu e pe bune. Toată lumea știe asta, toată lumea ridică din umeri. Și nu, nu poluarea e problema aici, ci lipsa luminilor (becurile sunt scumpe), problemele de direcție și de frânare și alte asemenea.
  • Inspecția medicală nu e pe bune. Da, am văzut cu toții cozile imense de anul trecut, cu șoferii grăbiți să își schimbe permisul pentru a nu mai face vizita medicală. Nu e normal. Nu e normal să ai dioptrii foarte mari și ochelari neadaptați pentru condus, nu e normal să fi avut accidente care s-au soldat cu picioare betegite, nu e normal să conduci cu reflexe întârziate din cauza unor traume psihice sau fizice. Și totuși se întâmplă.

Cele mai des întâlnite probleme în trafic

Într-o ordine aleatorie:

  • Nesemnalizarea. Fie că e vorba de schimbarea benzii, de oprit sau de făcut stânga sau dreapta, oamenii nu semnalizează. Și nu o fac pentru că știu că amenda este foarte mică și polițistul nu îi oprește doar pentru așa ceva. Rezultatul: accidente și nervi cauzați de starea de tensiune permanentă de la volan, pentru că trebuie să fii atent să nu pună unul frână aiurea și brusc, că el acolo are treabă.
  • Staționarea. Sunt pline orașele și șoselele de mașini staționate aiurea, care fie blochează traficul pe o bandă, fie încurcă lumea, fie altceva. Nu există nici o amendă pentru așa ceva, polițiștii stau câte jumătate de oră la un asemenea loc cunoscut, dau două atenționări și se cară.
  • Treceri de pietoni semnalizate defectuos. De vreo câțiva ani, pe unele drumuri au apărut acei zimți în asfalt, care se numesc limitatoare de viteză, prin curbe, în dreptul pensiunilor și așa mai departe. Foarte puține acolo unde este nevoie de aceste limitatoare – înainte de trecerile de pietoni. Pentru ca idiotul fie să încetinească, fie să își rupă mașina.
  • Viteza excesivă în oraș. Eu nu merg încet, dar știu că oprirea se face mai greu când am depășit 90km/h și încerc să o țin în limita asta când sunt în oraș. Și mă îngrozesc când aud de oameni care sunt prinși de radar cu 120 sau 160 în localitate.
  • Lipsa luminilor. Nu aveți idee cât de mulți oameni circulă pe DN-uri sau în condiții meteo dificile fără lumini. Extrem de mulți. Unul din cinci. Și intri într-o depășire și apoi vezi că din față se apropie unul cu luminile stinse, deși afară plouă cu găleata. Ce mă sperie pe mine este că majoritatea nu consideră obligatoriu aprinderea luminilor.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Zoso.ro