Peste 20 de parlamentari au trimis spre avizare o propunere de modificare a Codului Rutier ce prevede pedepse mult mai mari cu inchisoarea pentru soferii prinsi bauti si suspendarea permisului pe perioade de pana la 10 ani pentru cei cu alcoolemie de peste 0,8 la mie. "Cei care cred ca exageram ar trebui sa stea o nopate la urgente sa vada ce este acolo", a spus pentru HotNews.ro, Tudor Ciuhodaru, unul dintre initiatorii proiectului. "Ca si in medicina, e mai usor sa previi, decat sa tratezi. Sunt pentru toleranta zero cand e vorba de alcool sau droguri la volan", mai spune el.

"Vrem sa-i descurajam pe cei care consuma alcool si apoi se urca la volan, iar inasprirea pedepselor este cea mai buna solutie", a spus Tudor Ciuhodaru. In expunerea de motive a propunerii care a fost trimisa in comisii in vederea avizarii se precizeaza ca numarul soferilor bauti a tot crescut, iar acest lucru e ingrijorator. "Masura nu necesita vreun efort bugetar si exemplele din alte tari europene sunt incurajatoare", spune Ciuhodaru.

Printre motivele prezentate in sprijinul inaspririi pedepselor se numara cele legate de faptul ca "in fiecare ora un roman este schilodit sau omorat in accidente rutiere", iar tara noastra are in Uniune printre cele mai mari rate de decese in accidente rutiere in raport cu populatia totala.

Citeste articolul complet pe 0-100.ro