​Daimler a inceput in Polonia lucrarile de constructie pentru o uzina de motoare care va fi gata in 2019, dupa investitii de 500 milioane euro, scrie Financial Times. Presa a scris anul trecut ca si Romania ar fi fost in cursa pentru aceasta uzina, dar ministrul de atunci al Economiei a negat, spunand ca Romania nu a avut nicio sansa la investitie deoarece conditia principala era ca motoarele sa ajunga in maxim 17 ore la fabrica din Bremen.

-Foto: Mercedes

Fabrica va produce motoare diesel si pe benzina in patru cilindiri pentru masini Mercedes si va fi situata la Jawor, la 430 km de Varsovia. Uzina de la Jawor va fi extrem de importanta pentru constructorul auto fiindca ii va permite sa reactioneze mai repede cand apar fluctuatii ale cererii la diverse sit-uri de productie ale companiei.

Jawor se afla la mai putin de 100 km de granita germana si de cea cu Cehia. Orasul a fost "in carti" si pentru uzina Jaguar Land-Rover castigata pe ultima suta de metri de Slovacia.

Investitia va fi de 500 milioane euro, iar numarul de locuri de munca create va fi de 500.

A contat foarte mult si costul mediu/ora cu forta de munca, in industria auto din Polonia acesta fiind de 12,25 dolari/ora, fata de 41 dolari in Germania si 38 dolari in Austria.

Noul sit de productie va fi printre cele mai moderne si va utiliza conceptul Industrie 4.0.