Un britanic a rămas 18 luni fără permis după ce a fost filmat în timp ce stătea pe locul pasagerului în mașina sa Tesla ce rula cu 65 km/h
The New York Times scrie că Bhavesh Patel din Nottingham a pornit sistemul Autopilot al mașinii sale Tesla Model S și apoi a părăsit locul șoferului și s-a așezat pe cel de lângă, fiind filmat de alt șofer în timp ce sta relaxat cu mâinile după cap, iar volanul și pedalele erau lăsate în voia sistemului Autopilot.
Șoferul prins a declarat la Poliție că își dă seama că a făcut o mare prostie, însă a adăugat că a vrut să vadă cum mașina ”poate face ceva uluitor” și că a avut ghinion ca tocmai el să fie prins.
Patel nu va mai conduce timp de 18 luni, trebuie să presteze 100 de ore de muncă în folosul comunitații și să plătească 1.800 de lire. Polițiștii spun că sancțiunile trebuie să servească drept exemplu, astfel încât alții să fie descurajaâi să facă la fel.
Tesla a fost criticată pentru a dat numele Autopilot sistemului care dă mașinii un grad mare de autonomie. Tesla a fost nevoită să facă modificări la software și să spună cât se poate de clar că sistemul nu transformă mașina într-una care se poate conduce singură. Imediat dupa lansarea Autopilot mulți șoferi au făcut lucruri nebunești pentru a testa limitele soft=ului.
Sistemul Autopilot funcționează datorită unui software ce folosește camere video, senzori, radare, GPS și hărți pentru a vedea ce se întâmplă în jurul mașinii. Automobilul detectează alte mașini și frânează pentru a evita coliziunile, putând să schimbe și banda de rulare, dacă șoferul apasă semnalizarea. La destinație, mașina „scanează” zona din jurul ei, detectează un loc de parcare și poate să parcheze singură.

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață
UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid
Boeing 737 MAX va zbura din nou în UE. Interdicția impusă acum 22 de luni, după două accidente aviatice, a fost ridicată
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
NU o sa poata intrece SUA daca nu risca putin...
noile tehnologii au o doza de risc...
daca nu o sa permiti celor care fac masina autonome sa mearga corect pe o sosea si limitezi la 15km/h o sa te faca google si uber arsice in materie de masina autonome... nu o sa ai efectiv nici o sansa...
a da... si in momentul in care o sa schimbi legea... ghici ce... tot o sa ai probleme... pt ca nu poti sa-ti dai seama de toate problemele la 15km./h
da nu are legatura... dar UE e prea conservatoare cand vine vorba de tehnologie!
Încă n-au omorât destui oameni deocamdată, dar pe la al cincilea pieton accidentat s-ar putea să le vedem complet interzise. Uniunea Europeană are într-adevăr nevoie de creșterea competitivității economice, dar asta nu se rezolvă lăsând computerele să omoare oameni.
Cam cati incap in opt Beoing 747.
Fiecare om care comite un accident rutier răspunde civil și penal. În cazul computerului, cine răspunde civil și cine răspunde penal? În eventualitatea în care nu înțelegi întrebarea precedentă, câți ani ai? :)
cretinul poate sa faca ce vrea in curte la el, dar pe sosea mor altii din cauza cretinului.
Multi au venit in UK prin 1950-70. Si probabil ca multi dintre cei care au venit in UK atunci au facut aceasta pentru ca au vazut ca independenta nu aduce nici Indiei, nici Pakistanului cine stie ce prosperitate si pentru ca le cam placea genul de civilizatie europeana.
Valurile ulterioare de imigranti au fost insa mai mult nocive.