Renault va recruta în țară 1.000 de persoane în acest an, jumătate în domeniul ingineriei, a spus Yves Caracatzanis, șeful Dacia, la ultima sa conferință de presă înainte de plecarea în Rusia, la conducerea Lada-AvtoVAZ. De la 1 mai noul șef al Dacia este Antoine Doucerain care lucrează din 1993 la Renault și ultima funcție ocupată a fost de director industrial în Franța, asigurând coordonarea a 8 uzine ale Renault. Grupul Renault spune că investițiile sale în țara au ajuns la 2,8 miliarde euro din 1999 și până în prezent.

Antoine Doucerain i Yves CaracatzanisFoto: Hotnews

Caracatzanis a stat doar doi ani la șefia Dacia, în timp ce alți directori dinaintea sa au stat chiar și cinci ani. El admite că doi ani sunt puțini, dar spune că echipa de management nu se schimbă și că lucrurile merg bine. Și Nicolas Maure, cel care i-a precedat lui Caracatzanis, a stat sub doi ani și jumătate și a fost apoi numit la conducerea Lada. Recent, Maure a fost numit președinte al regiunii Eurasia la grupul Renault, iar locul lăsat liber la șefia Lada va fi ocupat de Caracatzanis.

Dacia a avut un nou record de vânzări în primele trei luni pe cele 44 de piețe unde mașinile sale sunt vândute, iar anul 2018 ar putea aduce un nou record de vânzări pentru marcă, după ce și 2018 a adus un record de 655.000 unități.

Dacă tendința din primele luni se menține, Dacia se va apropia de 700.000 de mașini vândute în întreg anul, dintre care probabil 55% vor fi produse în Maroc și 45% la Mioveni. Mândria este însă că Duster, cel mai bine vândut model Dacia, este produs la Mioveni. ”Noul Duster a fost dezvoltat, testat și este produs în România. Toată lumea poate fi mândră de asta, atât echipele noastre, cât și România”, spune Caracatzanis.

El spune că investițiile continuă la Mioveni și că grupul va angaja 1.000 de oameni în țară anul acesta, jumătate pe inginerie. Numărul de angajați va crește per total cu mai puțin de 1.000, a precizat fostul șef Dacia, fiindcă vor fi și oameni care vor părăsi compania. Angajările vor include și RTR unde volumul de activitate va crește. Grupul Renault are 18.000 de angajați în țară.

Întrebat de ce crede că în România nu s-a mai anunțat nicio investiție auto de proporții, Caracatzanis a răspuns că un investitor caută competitivitate, predictibilitate, infrastructură bună și forță de muncă calificată.

De la 1 mai la conducerea Dacia este Antoine Doucerain, care din 1993 lucrează la Renault și are experiență la conducerea unor uzine din Franța și Brazilia (în acest caz fiind vorba de Nissan).

Într-o notă mai veselă, Doucerain a povestit că s-a plimbat cu bicicleta prin zona Câmpina și, când a pus-o în mașină, la finalul turei, cineva a venit uimit și l-a întrebat cum de încape în Duster bicicleta fără să scoată roțile.

”Am început să vând Dacia încă din primul week-end în țară”, a glumit Doucerain, povestind cum a stat de povești cu cel care a întrebat și cum omul a cercetat îndeaproape Dusterul, încântat de spațiul din interior și de materiale.