Alfredo Altavilla, director de operațiuni pentru Europa, Africa și Orientul Mijlociu (EMEA) a demisionat din grupul FCA (Fiat Group Automobiles). Ştirea nu a fost confirmată oficial de către companie. Altavilla era unul dintre managerii care ar fi putut ocupa locul lui Sergio Marchionne şi care a decis să demisioneze după ce compania l-a ales pe Mike Manley, potrivit La Stampa, citat de Rador.

Reacția bursei

Piața a reacționat destul de prost după evenimentele dramatice de la sfârșitul săptămânii când grupul a anunţat că fostul CEO, Sergio Marchionne, a fost înlocuit precizând că starea de sănătate a acestuia este extrem de gravă. Marchionne rămane internat în spitalul din Zurich, în timp ce succesorul său, Mike Manley - fostul director al mărcii Jeep - se află deja la lucru în Torino, unde luni şi marţi va conduce ședințele Consiliului Grupului Executiv (GEC), organul decizional al grupului. Prima activitate aflată pe ordinea de zi este reuniunea Consiliului de Administrație, care miercuri va trebui să aprobe bugetele trimestriale.

La Lingotto există aproximativ douăzeci de manageri de top care au lucrat în ultimii ani cu Sergio Marchionne şi care de acum încolo vor fi subordonaţi lui Manley (care făcea parte din această echipă). Grupul a ales să continue planul de afaceri prezentat pe 1 iunie de Marchionne la Balocco, cuvântul cheie fiind ''continuitate''.

Manley îşi va face debutul în faţa comunităţii financiare în rolul de administrator delegat miercuri, iar după aprobarea situațiilor financiare semestriale este programată o call conference cu analiștii la care vor participa Manley şi managerul financiar. Ieri, preşedintele John Elkann le-a scris celor 250.000 de angajați ai FCA, invitându-i să fie alături de noul CEO al companiei: ''Sunt sigur că voi toți îl veţi susţine la maximum pe Mike, colaborând cu el şi cu echipa de conducere pentru a atinge obiectivele planului industrial 2018-2022 cu aceeaşi implicare și aceeași integritate care ne-au ghidat până acum".

Condițiile de sănătate ale lui Sergio Marchionne sunt grave, se pare ireversibile, dar stabile: managerul este internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Universitar din Zurich, după o intervenție chirurgicală la umărul drept. Alături de el se află partenera sa Manuela și cei doi fii ai lui Marchionne. Ştirea înlocuirii lui Marchionne l-a luat pe nepregătite chiar şi pe preşedintele Republicii Sergio Mattarella, care sâmbătă, de îndată ce a aflat, a sunat pentru a avea informații cu privire la situație.