UPDATE Carlos Ghosn, șeful Renault-Nissan, a fost arestat - presă. Nissan confirmă că Ghosn a ascuns de Fisc o parte dintre veniturile realizate și cere demiterea sa

de Vlad Barza     HotNews.ro
Luni, 19 noiembrie 2018, 12:14 Economie | Auto


Carlos Ghosn
Foto: Renault
Acțiunile Renault au scăzut cu 12% luni după ce presa japoneză a scris că șeful Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat pentru fraudă în Japonia, relatează AFP. Nissan a confirmat că Ghosn este audiat și că a ascuns de Fisc venituri realizate, urmând să-i solicite demisia. Nissan a confirmat luni că Ghosn ”a declarat timp de mai mulți ani venituri inferioare celor reale”. Compania mai spune că au fost descoperite multe alte ilegalități, inclusiv folosirea bunurilor companiei în scop personal. Nissan a spus că va propune consiliului de administrație să-l demită cât mai rapid posibil.

UPDATE 6: Sndicatul CFE-CGC de la Renault se arată îngrijorat de viitorul companiei auto după arestarea lui Ghosn în Japonia și cere grupului francez să se asigure că nu va exista ”o ruptură în lanțul de management”.

UPDATE 5: Și consiliul de administrație al Renault se va reuni ”cât de curând posibil” pentru a discuta ce se întâmplă cu Ghosn.

UPDATE 4: Joi se va reunii Consiliul de Administrație pentru o vota îndepărtarea lui Ghosn.

UPDATE 3 Președintele francez Emmanuel Macron spune că statul francez va fi ”extrem de vigilent în ceea ce privește stabilitatea” Renault și a alianței cu Nissan

UPDATE 2: Agenția de presă Jiji News spune că Ghosn a declarat că obținuse venituri de 44 milioane dolari, când de fapt adevărul era de 88 milioane dolar. Ilegalitățile s-au întins pe perioada 2011-2016 (Reuters)

UPDATE Publicația Yomiuri și televiziunea NHK spun că Ghosn a fost arestat.

Publicația niponă Asahi Shimbun a scris în premieră că Ghosn a fost invitat la parchetul din Tokyo pentru a fi audiat pe tema unor posibiule declarații mincinoase în legătură cu veniturile. Cotidianul a scris că după audiere va urma foarte probabil arestarea, după ce acuzațiile vor fi confirmate.

Ghosn este președinte director general al alianței Renault-Nissan-Mitsubishi care produce peste 10 milioane de mașini/an.

Ghosn a avut anul trecut venituri totale de 20 milioane dolari. El este considerat de mulți ca fiind cel mai influent director din industria auto, fiind celebru pentru salvarea Nissan de la faliment acum două decenii, printr-un program dur, dar eficient, de tăiere a cheltuielilor. De atunci a fost supranumit The Cost Killer.

Ghosn s-a născut în Brazilia, are cetățenie franceză și bunici libanezi. Are 64 de ani și a trăit mai mult în Japonia în ultimii 20 de ani.

Nissan a spus într-o declarație de presă că a derulat o anchetă internă în ultimele luni după ce o sursă internă a semnalat neregulile. Multe ilegalități au fost descoperite și la Greg Kelly, un alt director important de la Nissan. Nissan spune că CEO-ul companiei, Hiroto Saikawa, va propune ca atât Ghosn, cât și Kelly, să fie demiși.

La început de 2017 Ghosn a renunțat la rolul de CEO la Nissan, însă este CEO la Renault și președinte la Mitsubishi. În 1999 a preluat funcția de director operațional la Nissan, iar în 2001 a devenit CEO la aceeasși companie.

Renault deține 43% din Nissan, în timp ce Nissan are 15% din Renault. Mitsubishi s-a alăturat în 2016 alianței, după ce Nissan a preluat 34% din companie.


Știrea se actualizează.


Citeste mai multe despre   
















4747 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    17 miliarde USD? (Luni, 19 noiembrie 2018, 12:52)

    Lucian* [utilizator]

    poate yeni!
    Acum referitor la utilizarea bunurilor in scop personal, omul ala lucreaza de 20 de ani pe functii de conducere la Renault si Nissan si i se datoreaza succesul celor doua companii.
    L-or fi ajuns din urma blrstemele de Keiretsu-killer...
    :)
  • +3 (3 voturi)    
    Venit anual (Luni, 19 noiembrie 2018, 12:55)

    Rha-Doo [utilizator]

    Hotnews, cine a editat stirea nu are habar de dimensiunea unui venit de 17 miliarde pe an.
    Poate verificati.
  • +1 (1 vot)    
    Rafuiala interna (Luni, 19 noiembrie 2018, 16:14)

    mihnea2012 [utilizator]

    pare o rafuiala interna intre cei care se ridica si cei vechi.

    nu e de neglijat nici faptul ca cei acuzati sunt straini - gaijin .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version