​Carlos Ghosn, puternicul șef al alianței Renault - Nissan - Mitsubishi, va sta în arest cel puțin până la 30 noiembrie fiindcă mandatul i-a fost prelungit cu încă 10 zile, scrie presa japoneză, citată de AFP. Surprinzătoarea ”cădere” a lui Ghosn a fost interpretată în multe feluri, iar cel mai recent scenariu înaintat este că Ghosn ar fi vrut cu orice preț o fuziune a celor trei companii, însă directorii de la Nissan se opuneau.

Carlos GhosnFoto: Nissan

AFP scrie că mandatul de arestare a lui Ghosn a fost prelungit cu zece zile. Parchetul din Tokyo nu a comentat informația. În plus, în presa franceză au apărut primele imagini din momentul arestării, cu avionul lui Ghosn, însă acesta nu apare în imagini.

Ghosn este acuzat că a declarat venituri cu 40 milioane euro mai mici decât cele reale.

Financial Times scrie că relațiile lui Ghosn cu directorii de la Nissan erau foarte rele fiindcă acesta voia să anunțe în următoarele luni o fuziune între cele trei companii. Board-ul Nissan nici nu voia să audă de așa ceva și căuta moduri de a bloca mișcarea.

Renault deține 43% din Nissan, în timp ce Nissan are 15% din Renault. Mitsubishi s-a alăturat în 2016 alianței, după ce Nissan a preluat 34% din companie.

Sursele spun că directorii de la Nissan simțeau că marca niponă, deși vinde mai mult decât Renault, tinde spre un loc secundar în cadrul alianței. În plus, Renault are un cuvând de spus în luarea deciziilor la Nissan, în timp ce, viceversa, influența niponilor este foarte mică.

Și relațiile cu CEO-ul Nissan s-au răcit rapid, dovadă fiind și criticile aduse acestuia lui Ghosn. Sursele mai spun că Ghosn nu ar fi știut nimic din ce i se pregătea și a fost extrem de suprins la sosirea pe aeroportul Haneda din Tokyo.