De la o viață prosperă, la celula austeră - Cum este arestul pentru Carlos Ghosn, directorul comparat de presa franceză cu ”Regele Soare”
AFP scrie că în arestul din Tokyo Ghosn stă probabil într-o celulă mică, are dreptul la două dușuri pe săptămână, o jumătate de oră pe zi de ieșit la aer și un program strict pe care trebuie să-l respecte.
Poate primi pachet, dar totul este minuțios verificat. Are dreptul și la vizite, dar despărțit de un geam de oaspetele său.
Deși nu se știe exact care sunt condițiile strict pentru Ghosn, foști afaceriști care au stat în arestul general din Tokyo vorbesc despre un loc auster în clădirea de 12 etaje care poate găzdui și 3.000 de oameni simultan, inclusiv condamnații la moarte. Nu există motive de a crede că Ghosn are parte de un tratament preferențial.
Foarte probabil că Ghosn stă singur în celulă, trezirea este la ora 7.00, ”stingerea” este la 21.00 și se distribuie mâncare de trei ori pe zi. Cei arestați își pot aduce propriile haine, dar cravatele, șireturile și curelele sunt interzise, spune un avocat care cunoaște bine locul.
Takafumi Horie, un celebru om de afaceri care a stat în același centru în arest acum șapte ani, a povestit într-o carte că cel mai greu a fost faptul că nu a putut vorbi cu nimeni. El a spus că l-a șocat faptul că celula era mică și că s-a simțit ”oprimat”. Horie fusese arestat pentru falsificarea unor documente financiare. Omul de afaceri spune că s-ar putea să fie destul de rece în celule în această perioadă a anului.
Alături de Ghosn a fost arestat și americanul Greg Kelly care era confidentul lui Ghosn și căruia Ghosn i-ar fi cerut să falsifice declarațiile de venituri. Cotidianul Asahi Shimbun scrie că procurorii au, și vor folosi ca dovezi, e-mail-urile în care Ghosn îi cerea lui Kelly să comită ilegalitățile.
Cotidianul japonez cu cel mai mare tiraj, Yomiuri, scrie că ancheta internă de la Nissan a scos la iveală faptul că Ghosn ar fi dat încă din 2002 dispoziții ca sora sa să fie remunerată cu 100.000 de dolari pentru un post de consilier, deși ea nu făcea această muncă. Sora lui Ghosn locuia într-un apartament de lux în Rio de Janeiro care fusese cumpărat printr-o filială internațională a Nissan.
Compania i-a cumpărat lui Ghosn șase case care apoi au fost și dotate, după investiții totale de 15 milioane euro, mai scrie presa niponă.

INTERVIU Daniel Dăianu: Sistemul fiscal român este profund inechitabil. Cei care ne dau lecții cum să fie un regim optim ar fi bine să ne ajute să combatem profit-shifting-ul masiv
The Truman Show? Un bărbat s-a încuiat într-o încăpere timp de 100 de zile și a transmis totul live / „Prețul corect” pentru care ar petrece 5 ani în izolare
Datele a peste un milion de utilizatori Clubhouse, rețeaua socială a miliardarilor, au fost publicate pe un forum de hacking
Primăria Capitalei alocă peste 50 de milioane lei pentru repararea străzilor din București / Viceprimar: Sper ca până la finalul anului să arate ca în occident
Și nu pot să nu remarc: japonezii au fost cei care au avut curajul să-l aresteze, nu autoritățile franceze; știți voi, cele care critică de zor Italia, Polonia, Ungaria și România pentru faptul că ar fi corupte. Nu zic, în privința noastră chiar s-ar putea să aibă dreptate, dar ar fi bine ca mai întâi să remarce bârna din propriul ochi.
Asa patesc cei care nu stiu in ce tara sa vina sa faca "economii". De la matusa Tamara pana la imprumuturi persoana fizica de un milion de euro, avem un sortiment bogat de metode autohtone, si o pleiada de politicieni dornici sa te ajute sa ai un sejur util si placut. Ei, pentru un comision minuscul..pentru consultanta, dar pot scoate chiar si un OUG pentru tine daca e necesar.
Daca esti interesat, cauta un tip, il cheama Liviu- te rezolva cat ai zice belina
Neneorocitul ala de Sorosh-san si protocoale!!! :)))))