WSJ: Arestarea lui Carlos Ghosn ridică semne de întrebare privind planul fuziunii Nissan-Renault

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 28 noiembrie 2018, 1:59 Economie | Auto


Carlos Ghosn
Foto: Renault
Carlos Ghosn , fostul director general al companiei Nissan, se află în arest preventiv în Japonia deşi nu a fost încă inculpat, o situaţie ce ridică semne de întrebare privind procedurile judiciare, scrie publicaţia The Wall Street Journal, evocând ipoteza unui plan de blocare a fuziunii cu Renault, citează Mediafax.

"Un manager care la un moment dat a fost considerat salvatorul unei companii este arestat pe aeroport, este ţinut în arest preventiv mai multe zile fără a fi inculpat, este interogat de procurori în lipsa unui avocat şi este demis din funcţie pe fondul informaţiilor de presă că ar fi vinovat de nereguli financiare. Este China comunistă? Nu, este Japonia capitalistă, unde Carlos Ghosn, fostul director general de la Nissan Motors, îndură o inchiziţie bizară. Datele disponibile public sunt bizare, dar episodul ar trebui să genereze preocupare pentru orice persoană care se confruntă cu procedurile judiciare şi cu managementul corporativ în Japonia", comentează publicaţia The Wall Street Journal.

"Acum nu mulţi ani, domnul Ghosn era lăudat în Tokyo pentru salvarea companiei Nissan de la un potenţial faliment. Acum, este la poliţie pe termen nedeterminat, fără a-şi putea contacta familia şi fără a-şi putea apăra reputaţia. (...) Legislaţia niponă permite deţinerea unui suspect timp de 48 de ore, iar ulterior zece zile şi încă zece zile fără inculpare. Poliţia poate dispune încă o dată arestarea dacă există suspiciuni privind o altă infracţiune. Dar acest tratament îi este adecvat mai degrabă unui interlop din grupul mafiot Yakuza decât unui manager de rang internaţional care nu are antecedente penale pentru fraude sau abuz în funcţie. Categoric acesta nu a fost modul în care procurorii japonezi au procedat cu suspecţii de la Toshiba ori Olympus, două firme afectate de scandaluri financiare", subliniază editorialiştii WSJ.

Acuzaţiile apărute în presă sunt bizare şi pentru faptul că firma Nissan ar fi trebuit să fie la curent cu aceste fapte. Conform presei, Carlos Ghosn nu a declarat compensaţii în valoare de 44 de milioane de dolari în ultimii cinci ani. Dar compania Nissan ar fi avut obligaţia de a raporta compensaţiile în documentele financiare publice. Nissan susţine că un alt membru al conducerii, americanul Greg Kelly, a coordonat planul de compensare. Şi Greg Kelly este arestat preventiv, fără a avea posibilitatea de a comunica public. Dar, dacă el şi Carlos Ghosn ar putea face aceste lucruri fără ca Nissan să observe, compania probabil că ar avea probleme mult mai mari din punctul de vedere al controalelor interne decât cu acordurile de compensaţii nedezvăluite, notează WSJ.

O altă acuzaţie vehiculată este că Ghosn a folosit fonduri ale companiei pentru a cumpăra reşedinţele în care locuia în Rio de Janeiro şi Beirut. Compania Nissan ar trebui să ştie dacă acestea sunt locuinţe ale firmei sau personale. O sursă apropiată de familia Ghosn afirmă că managerul nu este proprietarul caselor.

"Poate că vor apărea dovezi în sprijinul acestor suspiciuni, dar detaliile arestării şi contextul acuzaţiilor reprezintă motive de scepticism. Săptămâna trecută, compania Nissan l-a demis rapid pe Carlos Ghosn din funcţia de preşedinte. Partenerul Mitsubishi Motors l-a demis luni, tot în absenţa lui Carlos Ghosn. Actualul director general al Nissan, Hiroto Saikawa, a fost un aliat al lui Carlos Ghosn, dar acum îl descrie pe domnul Ghosn ca fiind prea puternic, explicând că i s-au atribuit prea multe merite pentru relansarea Nissan în anii 2000. După arestare, Saikawa l-a criticat public pe Ghosn în termeni duri. Dacă cineva vrea discreditarea unui preşedinte de companie admirat de cea mai mare parte a publicului japonez pentru salvarea Nissan, nu există o modalitate mai bună decât prin formularea unor acuzaţii care să conducă la arestare şi la reducerea la tăcere. Iar presa niponă primise semnale în avans despre arestare, dat fiind că erau jurnalişti pe Aeroportul Haneda", argumentează WSJ.

"Nu trebuie să fii autor al teoriilor conspiraţiei pentru a privi aceste evenimente şi a te întreba dacă nu cumva se înscriu într-un efort mai larg de a opri planul lui Carlos Ghosn privind fuziunea Nissan cu Renault, compania auto franceză la care Ghosn rămâne director general. Renault a intervenit pentru salvarea Nissan, iar cele două companii încă sunt deţinute printr-o formulă de parteneriat. Dar firma Nissan a devenit mai profitabilă decât Renault, companie în care Guvernul Franţei are o participaţie de 15%. Hiroto Saikawa a fost deranjat de implicarea companiei franceze, iar arestarea lui Carlos Ghosn poate afecta definitiv parteneriatul", subliniază editorialiştii cotidianului The Wall Street Journal, observând că Japonia a avut permanent o cultură corporativă insulară, dar Carlos Ghosn a fost un manager străin de excepţie care a reuşit să se afirme.

"În contextul scandalurilor financiare, premierul Shinzo Abe a adoptat reforme în managementul corporativ, dar a promovat şi naţionalismul japonez. Fără mai multă transparenţă, fără prezentarea publică a dovezilor care stau la baza acuzaţiilor şi fără a li se acorda posibilitatea de a se apăra lui Carlos Ghosn şi lui Greg Kelly, ambuscada Nissan va fi o pată neagră asupra mediului de afaceri nipon", concluzionează WSJ.


















1144 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version