Carlos Ghosn, puternicul șef al Renault, a fost pus în fața unor noi acuzații în Japonia și viitorul său pare tot mai complicat. Avocații săi au cerut eliberarea pe cauțiune, motivând condițiile grele de detenție, iar soția sa spune că Ghosn este ținut în condiții grele de detenție la Tokyo și că a făcut febră mare și nu știe dacă a primit suficientă îngrijire medicală.

Carlos GhosnFoto: Renault

Lui Ghosn procurorii i-au adus două noi acuzații: abuz de încredere pentru că și-ar fi transferat temporar către Nissan în 2008 pierderile investiționale personale, dar și că a declarat venituri mai mici decât cele reale pentru perioada 2015-2018. Suma incriminată pentru prima acuzație este de 15 milioane euro.

Avocații lui Ghosn spun că vor solicita eliberarea pe cauțiune, însă rar în Japonia pot fi eliberați pe cauțiune înainte de proces cei care nu-și recunosc acuzațiile. Foarte posibil Ghosn va fi ținut în arest până la procesul care ar putea începe chiar și peste șase luni.

Carole, soția lui Ghosn, a spus într-o luare publică de poziție că soțul ei a făcut febră mare în închisoare, 39 de grade, dar că autoritățile nu au vrut să dea niciun fel de informație despre cum a fost tratat. Avocații lui Ghosn au spus vineri că acesta și-a mai revenit.

Soția lui a spus că este îngrijorată de starea lui Ghosn și că se teme de faptul că acesta își va reveni greu din cauza ”condițiilor grele de detenție și a tratamentului nedrept”.

Scandalul Ghosn a adus în prim plan duritatea sistemului judiciar japonez și faptul că este mult mai radical în modul în care tratează prezumția de vinovăție, în comparație cu cel american.

Surse: AFP, Wall Street Journal