Dacia este pregătită să lanseze o mașină electrică șocant de accesibilă, care va ocupa spațiul „buget” al pieței de profil la fel cum Sandero și Duster o fac deja în domeniul motorizărilor pe benzină și motorină.
Anul 2019 se anunță a fi unul de referință pentru mașinile electrice, în care mulți producători vor aduce modele noi pe piață. Nissan, Audi, BMW și Porsche se numără printre aceștia. Vehiculele electrice sunt tot mai bune, performante și ieftine, modele ca Hyundai RV și Kia e-Niro fiind unele din cele cu autonomie sporită care vor apărea curând. Totuși, ele nu sunt încă ieftine și nu sunt pe segmentul „buget”.
Acesta este spațiul pe care un pionier al segmentului ca Dacia speră să-l ocupe când va lansa primul său model electric. Dacia produce cea mai ieftină berlină și cel mai ieftin SUV disponibile pe piețele Uniunii Europene, iar președintele Dacia Europa, Jean Christophe Kugler a declarat pentru Auto Express că și vehiculul electric va rămâne fidel spiritului mărcii. „Vom rămâne șocant de accesibili. Nu vom duce brandul pe alt teritoriu. Vom beneficia de forța Alianței și de tehnologiile demonstrate - și le vom adapta la Dacia. Avem toată tehnologia pregătită în sertar. Făcând parte dintr-o mare Alianță, înseamnă că atunci când avem nevoie de o tehnologie, o și avem. Nu trebuie să negociem”.
Este probabil ca Dacia să împrumute multe de la mașinile electrice produse de compania-mamă Renault, cum este Zoe, care a avut un succes remarcabil și a fost adaptată pentru piața lui 2019. La momentul respectiv, Kugler nu a precizat un termen, dar a indicat un orizont de trei-patru ani, deci o lansare în 2020/2021. Mașina va necesita o platformă nouă, ceea ce face imposibilă o lansare înainte de 2020.
„Așteptăm să devină accesibilă. Păstrăm modelul de business, iar când va fi gata și va fi cerere o vom băga în priză”. Pentru a permite Daciei să rămână accesibilă în comerț, probabil că nu va fi un model de vârf și va avea o autonomie în jur de 100 de mile (160 km). Dar prețul mic îl va face ideal pentru oraș sau pentru cei care-l vor utiliza în scopuri sociale sau gospodărești.
Sau mai bine merg pe jos.
Dar probabil in saracia ta esti obisnuit cu ceea ce descrii.
Iar n-ai ajuns la struguri mai comunist resapat?
PS-1 nu am vandut nimic sa iau masina
si
PS 2- banii i-am obtinut din lefurile date de multi-nationale nu din pomenile lui Dragnea
Prelungitorul retractabil Dacia stie inclusiv sa astepte la semafor cand ajungi la capatul cursei si vrei sa-l recuperezi pentru a-l baga in alta priza!!!
ai ce se compara dacia electrica cu audi-ul tau cu nici 850000 km si volan pe dreapta ?
Nu voi inceta niciodata sa ma minunez cat is da dashteptzi romanii, mancatzash!
Sunt colapsat de atata smecareala si intelijentza!