Uniunea Europeană a acceptat reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pentru noile camioane și autobuze până în 2030

de DG     HotNews.ro
Marţi, 19 februarie 2019, 11:37 Economie | Auto


Uniunea Europeana
Foto: AGERPRES
Uniunea Europeană a acceptat reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pentru noile camioane şi autobuze până la termenul limită din 2030, în urma compromisului la care s-a ajuns marţi dimineaţă între Parlamentul European şi Consiliul UE, care reprezintă cele 28 de state membre, transmite Agerpres.

"Pentru prima dată, la nivelul UE sunt ţinte obligatorii privind reducerea emisiilor de CO2 la camioane, inclusiv un stimulent clar pentru camioanele ecologice", a scris pe Twitter Bas Eickhout (parlamentar din partea Verzilor), care a condus negocierile din partea Parlamentului European.

Potrivit unui raport elaborat de Fundaţia Europeană pentru Climă (European Climate Foundation - ECF) şi Cambridge Econometrics, transformarea flotei de camioane din Uniunea Europeană din modele cu motoare pe bază de motorină în modele electrice sau care funcţionează cu hidrogen ar reduce consumul de petrol cu până la 11 miliarde de barili până în 2050, adică echivalentul a doi ani de importuri.

Europa importă aproximativ 89% din necesarul său de petrol, iar majoritatea petrolului importat este utilizată la producţia de combustibili pentru transport. Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) estimează că în anul 2015 pe drumurile din UE circulau aproximativ 6,2 milioane de camioane. Chiar dacă reprezintă mai puţin de 5% din toate vehiculele rutiere, camioanele comerciale sunt responsabile pentru 22% din emisiile poluante în sectorul transportului din UE. Raportul susţine că, pe termen scurt, simpla implementare a unor motoare diesel mai eficiente ar reduce emisiile de CO2 cu 30% pe kilometru.

Utilizarea unei flote compuse în întregime din camioane electrice sau pe bază de hidrogen ar putea reduce emisiile de 800 de tone de CO2 pe an în 2015 la 102 tone în 2050. Chiar dacă este sigur că vehiculele electrice şi cele pe bază de celule de combustibil duc la reducerea poluării, deocamdată industria de transport nu se grăbeşte să îşi transforme flotele din cauza îngrijorărilor referitoare la autonomia modelelor electrice şi la infrastructura de încărcare.

"Electrificarea camioanelor din Europa va fi crucială pentru atingerea ţintelor propuse la summit-ul de la Paris şi este reconfortant să vezi că această schimbare aduce nu doar beneficii pentru mediu, ci şi pentru PIB, dar şi noi locuri de muncă", a declarat directorul de relaţii publice de la Volvo Group, Anders Berger. Însă, pentru a ajunge la o flotă de camioane cu emisii zero, autorii raportului susţin că va fi nevoie de investiţii de până la 140 de milioane de euro pentru noi infrastructuri energetice






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















538 vizualizari

  • -9 (11 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 19 februarie 2019, 11:45)

    Lok [anonim]

    • 0 (4 voturi)    
      . (Marţi, 19 februarie 2019, 12:01)

      AlterEgo21 [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      In afara de profit si competitivitate, mai sunt si alte preocupari prin sferele neoliberale?
  • +4 (6 voturi)    
    140 de milioane? Super ieftin (Marţi, 19 februarie 2019, 11:57)

    ACP [utilizator]

    Însă, pentru a ajunge la o flotă de camioane cu emisii zero, autorii raportului susţin că va fi nevoie de investiţii de până la 140 de milioane de euro pentru noi infrastructuri energetice
  • +5 (7 voturi)    
    Excelent (Marţi, 19 februarie 2019, 12:02)

    larex [utilizator]

    Va fi bine nu numai pentru mediu dar si pentru sanatatea noastra. In plus se reduc importurile de petrol si se da un avant diverselor ramuri industriale, de la subansamble pentru masini electrice, pana la conductori pentru infrastructura, precum si alte beneficii rezultate din cercetare si dezvoltare in domeniu. Normele euro sunt un model in lume si Europa se dovedeste inca o data un lider in materie de inovatie si norme ecologice.

    Viitorul este electric!
  • -4 (10 voturi)    
    Distrugerea industriei europene (Marţi, 19 februarie 2019, 12:03)

    Razvan_M [utilizator]

    Luand masuri arbitrare si locale ce cresc costurile cu afacerile in zona UE, politrucii de la Bruxelles ne asigura de 2 lucruri:

    1. investitorii vor investi in fabrici moderne, dar pe alte continente.
    2. zona economica UE isi va reduce emisiile de CO2 prin distrugerea propriei industrii, prin activitate economica ce se indeparteaza de productie si creeaza dependenta de Asia si Statele Unite.

    https://www.ineos.com/news/ineos-group/letter-to-the-european-commission-president-jean-claude-juncker

    Nu ma mira ca sunt numerosi idioti utili, cu fantezii eco-stangiste, care aclama asemenea masuri - in special in presa.

    Eu, personal, am mari indoieli ca lucrurile vor continua in felul asta. Daca se va reusi distrugerea industriei producatoare de masini din Germania, cred ca nemtii se vor trezi in sfarsit la realitate. Urmatoarea criza economica va arata cine inoata in fundul gol.
    • +1 (5 voturi)    
      Fals (Marţi, 19 februarie 2019, 14:03)

      qbic [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Europa a investit in energie verde, are legislatie stricta in privinta emisiilor si cu toate astea e competitiva si altii se tem de economia sa. SUA e in urma europenilor in privinta autoturismelor si vor sa ingreuneze importurile.

      Combustibilii fosili sunt poluanti, epuizabili si creeaza efect de sera. E doar o chestiune de timp pana cand economia mondiala va migra catre o productie verde cu zero emisii.
      • 0 (4 voturi)    
        Comment sters de user (Marţi, 19 februarie 2019, 15:40)

        Lok [anonim] i-a raspuns lui qbic

        • 0 (2 voturi)    
          "Autoturismele europene sunt mediocre" (Marţi, 19 februarie 2019, 16:53)

          qbic [utilizator] i-a raspuns lui Lok

          :))))))))
  • -3 (9 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 19 februarie 2019, 12:44)

    Lok [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by