Ministrul Mediului, vicepremierul Graţiela Gavrilescu, a anunţat, luni, la Craiova, că Programul "Rabla 2019" va demara până pe 5 aprilie, iar Guvernul şi-a propus să aloce, la fel ca şi anul trecut, fonduri pentru un număr de până la 50.000 de vouchere, relatează Agerpres. Modificările vor fi discutate în ședința de guvern din 19 martie, existând și un proiect de OUG.

RableFoto: umweltbundesamt.de

"Ştiu că dumneavoastră, industria, la fel ca foarte mulţi români, aşteptaţi demararea Programului 'Rabla 2019'. Anul trecut am reuşit să îl pornim în februarie. Anul acesta nu a fost posibil, din cauza tergiversării total nejustificate a promulgării Bugetului de stat. Şi deşi nu Guvernul şi nu Parlamentul sunt responsabile pentru acest blocaj, ne cerem noi scuze românilor, dacă alţii nu au curajul să îşi asume! La fel ca şi anul trecut, noi suntem deja pregătiţi de lansare. Şi, la cum arată calendarul astăzi, ne angajăm sa demarăm Programul 'Rabla' până pe 5 aprilie", le-a spus Gavrilescu reprezentanţilor industriei auto prezenţi la Forumul Industriei Auto 2019 de la Craiova.

Potrivit ministrului Mediului, prin Programul "Rabla" s-au casat în 14 ani aproximativ 700.000 de autovehicule vechi, care au fost înlocuite cu peste 550.000 de modele nepoluante.

"În anul 2016, programul a demarat timid cu 150 de unităţi vândute, iar în 2017 l-am reconfigurat, acordând astfel cel mai mare eco-voucher din Europa pentru astfel de maşini - 10.000 de euro. Rezultatul: în 2018, prin programul Rabla Plus, s-au acordat peste 1.400 de eco-vouchere! În paralel, aşa cum ne-am asumat prin Programul de guvernare PSD-ALDE, am demarat programele pentru finanţarea reţelei naţionale de staţii de încărcare rapidă, atât în municipiile-reşedinţă de judeţ, cât şi pe marile artere rutiere. Iar în ceea ce priveşte programul 'Rabla Clasic', cel mai longeviv program guvernamental, pe care îl cunoaşteţi foarte bine, vă pot spune că, printr-un efort guvernamental substanţial, anul trecut, acesta a beneficiat de un număr-record de prime de casare - 50.000 de unităţi!

În premiera, pe lângă cele 27.000 de vouchere pe care ministerul le-a alocat beneficiarilor Programului 'Rabla', prin Fondul de Mediu, Guvernul a suplimentat suma, până la 50.000 de vouchere. Şi pentru anul acesta ne dorim o abordare similară", a spus ministrul Mediului la Forumul Industriei Auto 2019 eveniment desfăşurat în cadrul Preşedinţiei române la Consiliul UE.