Producția auto națională ar putea crește cu 30% în doi ani, la peste 650.000 de mașini

de Vlad Barza     HotNews.ro
Vineri, 22 martie 2019, 10:28 Economie | Auto


In uzina Dacia
Foto: Hotnews
Dacă totul va merge bine, în România producția auto ar putea fi cu peste 170.000 de mașini mai mare peste doi ani față de cât este în prezent. Dacia extinde capacitatea de producție cu 50.000 de unități, iar la Ford intră în această toamnă și al doilea model, astfel că se va atinge un record și la uzina din Oltenia. De un deceniu tot sperăm să vină un al treilea constructor auto, însă pare că degeaba, fiindcă marile anunțuri de uzine noi par să ne ocolească și să vizeze Ungaria sau Slovacia.

România a fost anul trecut pe locul opt la producția de mașini în UE, depășind Polonia și Ungaria, însă țara noastră este foarte departe de Slovacia și Cehia.

Germania este cel mai mare producător, cu 4,9 milioane mașini, iar Spania este pe locul doi, cu 2,1 milioane. Cehia este pe cinci, cu un record de peste 1,4 milioane mașini, iar Ungaria și Polonia au ”căzut” pe locurile nouă. respectiv zece.

Cu siguranță că în acest an se va depăși în premieră nivelul de 500.000 de mașini produse local, fiindcă estimăm că Dacia va trece de 330.000, iar Ford, de 170-200.000.


Producția totală a fost anul trecut de 476.000 de unități, dintre care peste două treimi a fost contribuția Dacia și restul Ford (care a avut însă un an record). Practic, Dacia a produs 335.000 de mașini, iar Ford, 141.000 de mașini. Cele mai produse două modele au fost Dacia Duster (236.000) și Ford EcoSport (141.000).

De ce va crește producția la ambii producători? Automobile Dacia a demarat la Mioveni un amplu program de extindere ce va duce capacitatea la 406.000 de mașini/an și va necesita construcția de noi clădiri.

Dacia va investi 100 milioane euro în doi ani în acest program de extindere, începând deja cu investiții la Presaj și Vopsitorie, dar și la Montaj și Caroserii se vor face extinderi, pentru ca producția să crească în medie cu 15 mașini/oră. Acum, la Mioveni se produc 1.400 de mașini/zi, dintre care 1.100 sunt Duster, însă fără această extindere nu mai poate fi crescută producția Duster care este un model cerut pe piețele din UE.

Spre comparație, Uzina de la Pitești producea 680 de vehicule Logan pe zi la început de 2016 și cadența a fost majorată până la 800 spre finalul acelui an.

La Ford va începe în toamnă producția celui de-al doilea model, pe lângă EcoSport, iar oficiali ai companiei au declarat recent, citați de Ziarul Financiar, că Ford va atinge o producție de 250.000 de unități în 2020. Ford spune că a investit 1,3 miliarde euro în 11 ani de când a preluat uzina și promite că numărul de angajați va crește de la 4.600, la 6.200. Ford a produs și 300.000 de motoare anul trecut, la Craiova.

Dacă planurile ambelor companii se vor concretiza, producția auto națională ar ajunge în jurul a 650.000 de unități în 2021.

Cum a evoluat producția auto națională (unități)
De precizat că cifrele dintre 1999 și 2003 includ și Daewoo, pe lângă Dacia, iar din 2009 includ Dacia și Ford.

1999: 106.000
2001: 68.000
2003: 95.000
2006: 213.000
2009: 296.000
2012: 337.000
2014: 391.000
2016: 359.000


Citeste mai multe despre   









Citeste pe MedLife.ro
Mituri despre colesterol










1651 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Mai multe locuri de munca, crestere PIB (Vineri, 22 martie 2019, 10:37)

    animatron [utilizator]

    Sunt vesti f bune, e semn ca economia romaneasca continua sa avanseze, ca exista companii multinationale care nu numai ca nu pleaca dar care vor chiar sa mareasca investitiile la noi.

    Asta nu poate fi un motiv pt guvernul actual sa testeze noi tipuri de taxe si impozite, dimpotriva.

    Un al 3-lea producator va veni probabil pt o uzina de masini electrice, cu conditia ca mai intai sa punem noi accent pe invatamantul profesional, pe mai multe locuri in facultatile de inginerie si pe constructia de infrastructura (autostrazi si cai ferate modernizate).
    • -2 (2 voturi)    
      problema e ca (Vineri, 22 martie 2019, 11:58)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      daca hotii din guvern continua sa faca ce fac...

      e posibil ca lucrurile sa ia o intorsatura proasta pt noi!
      • 0 (0 voturi)    
        problema e alta (Vineri, 22 martie 2019, 12:50)

        holinessdani [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        daca unii din postaci continua sa trolleze la nesfarsit...

        pana la urma ridicolul o sa inceapa sa-i doara.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version