Programul Rabla începe oficial vineri - Care sunt condițiile și ce se schimbă
Rabla a debutat în 2005 când au fost casate 15.000 de mașini. Cele mai multe mașini au fost casate în 2010, peste 189.000, iar în 2011 au fost scoase 118.000 de mașini. În 2010 programul a avut cel mai mare buget, peste 720 milioane lei, iar în anul următor bugetul a depășit 450 milioane lei. În 2010, peste jumătate dintre mașinile noi cumpărate în țară au fost prin Rabla, în timp ce anul trecut ponderea Rabla a fost o cincime.
Prin program au fost casate peste 550.000 de autovehicule vechi și au fost achiziționate peste 300.000 de mașini noi. Datele sunt valabile pentru perioada 2005-2018.
Va fi păstrată şi anul acesta prima de casare de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice. Anul trecut s-au acordat 1.400 de ecobonusuri în programul Rabla Plus.
Deoarece autoritățile au renunțat la o condiție impusă anul trecut pentru a putea casa mașinile vechi, respectiv existența unei inspecții tehnice valabile pentru mașina ce urmează să fie casată, în acest an, românii trebuie să scoată din circulație, pentru a putea beneficia de prima de casare, mașini cu o vechime mai mare de opt ani. Totodată, pentru a primi bani de la stat pentru cumpărarea unei mașini noi, persoanele fizice trebuie, pe lângă casarea unei mașini mai vechi de opt ani, să locuiască în România și să nu aibă datorii la autoritățile locale, scrie avocatnet.
Potrivit Ordinului Ministerului Mediului nr. 661/2017 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019, prima pentru casarea unei mașini vechi se menține și în acest an la valoarea de 6.500 de lei. Suplimentar, cei interesați pot obține un ecobonus de 1.000 de lei și/sau de un ecobonus de 1.700 de lei, în funcție de caracteristicile mașinii pe care intenționează s-o cumpere. Așadar, în acest an, românii care vor să-și schimbe mașina veche vor putea obține cel mult 9.200 de lei.
Astfel, în 2019, prima de casare va avea aceeași valoare ca în anul trecut, respectiv de 6.500 de lei, dar mașinile ce urmează să fie cumpărate vor trebui să genereze cel mult 120 g CO2/km, spre deosebire de limita de anul trecut, care a fost de 130 g CO2/km.
Apoi, cei ce intenționează să-și înlocuiască mașina veche vor putea primi, dacă mașina nouă este dotată cu un motor care nu generează mai mult de 96 g CO2/km, un ecobonus în valoare de 1.000 de lei. În plus, dacă vor să cumpere o mașină nouă cu motor hibrid, românii vor putea obține un ecobonus suplimentar de 1.700 de lei, mai notează avocatnet.

Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”
INTERVIU Un an de la primul caz de COVID-19 în România / De ce a scăzut drastic numărul îmbolnăvirilor în ultimele 2-3 luni și ce ne așteaptă: Al treilea val nu va fi de intensitatea celui de-al doilea / Testele rapide ar trebui distribuite gratuit medicilor de familie, am ști clar numărul real de cazuri
2. Acest barem bazat strict pe CO2 incurajaza achizitia de motoare diesel. Cel putin ciudat...
Cei mai multi dintre cumparatori cunosc emisiile de CO2 dupa vechea omologare, asa ca a facut f bine Hotnews ca a dat pragul dupa vechea omologare.
Si eu am semnat ptr achizita unei masini noi si pragul il aplic dupa vechea omologare (adica 120 g co2/100km).
2) Sunt destule masini pe benzina care au pragul sub 120grame CO2 (1.5 TSI de la Vag, 1.2T de la Peugeot Opel, 1.33 TCE de la Renault) doar ca le-au pus filtru de particule.
Anul acesta pare ca subventia a disparut complet, ramanand ca hybridele plug in sa beneficieze de maximum 9200 lei!
Succes celor ce vor achizitiona electrice 100%! Cele mai accesibile raman Smart fortwo si Renault Zoe, cu 12000 euro, respectiv cca 19000 euro.