În absența lui Carlos Ghosn, aflat în închisoare, alianța Renault-Nissan pare să se dezintegreze, scrie Financial Times care a vorbit cu mulți oameni din celoe două companii. Unele departamente comune fac concedieri, altele pur și simplu nu mai au proiecte noi și tot mai multe legături stabilite între cele două mari companii încep să se șubrezească. Ghosn este în așteptarea procesului și nu este posaibilă o reîntoarcere a sa la cârma alianței.

Carlos GhosnFoto: Nissan

Carlos Ghosn avea în gând ca alianța dintre Renault și Nissan să devină ireversibilă și să se ajungă la sinergii anuale de 10 miliarde dolari până în 2022. Cei de la Nissan nu au fost de acord cu planul, considerând că grupul nipon ar fi pe nedrept subordonat al Renault în alianța gândită de Ghosn.

Ei bine, puternicele legături stabilite până în momentul arestării lui Ghosn încep să se desfacă, scrie Financial Times.

Exemple ar fi departamente comune, de la vehicule comerciale,. comunicare, vânzări și marketing. Alte departamente comune Renault-Nissan pur și simplu nu mai au de lucru, fiindcă nu li s-au mai acordat proiecte.

Scandalul Ghosn a generat tensiuni puternice și a scos la iveală rivalitățile dintre echipele de management ale Renault și cele ale Nissan, iar o sursă citată de FT spune că relațiile dintre Nissan și Renault nu au mai fost așa de rele de acum 20 de ani.

Concluzia este că scandalul Ghosn, izbucnit în noiembrie și soldat cu înlăturarea celebrului CEO, a ajuns să afecteze în multe feluri coopoerarea din interiorul alianței.