Attila și Kinga Bertici au ajuns cu bine la Satu Mare după ce au parcurs 24.000 km în 48 de zile cu Duster-ul și au atins cele mai reci zone locuite de pe glob, cu temperaturi de -60 de grade. ”Am simțit că mașina se rupe în două”, spune Attila Bertici despre cea mai grea parte a drumului, singura porțiune unde mașina părea să cedeze, din cauza frigului extrem. ”Primarul de la Oimiakon când ne-a întâlnit a spus că așa idioți ca noi nu a mai văzut, fiindcă până și localnicii când merg în alt sat merg cu măcar două mașini. S-a uitat la noi așa urât și nu în glumă ne-a zis: domnilor voi sunteți conștienți de ce-ați făcut?!”, a spus Attila Bertici, într-un interviu pentru HotNews.ro.
Soții Bertici au plecat în expediție pe 12 decembrie și au revenit pe 28 ianuarie. S-au întâlnit pe parcurs și au fost găzduiți de mulți români și basarabeni care locuiesc în Siberia. În plus, i-au ajutat cu sfaturi și cu bani prietenii ruși, mai ales că au avut nevoie după ce au rămas fără carduri, permise de conducere și buletine, la final de decembrie. Vlog-urile au strâns pe YouTube peste 3 milioane de vizualizări.
Au condus peste 500 km la temperaturi mai mici de -50 de grade și, la un moment dat în depresiunile din apropierea Oimiakonului erau și -60 de grade. ”La -55 de grade supraviețuiești afară jumătate de oră, ni s-a povestit că acum un an un grup de chinezi au murit în zonă fiindcă nu a trecut nimeni pe acolo să-i ajute după ce mașina nu a mai pornit”.
La sub -50 de grade frigul a afectat modul în care mașina funcționa ”Am simțit că mașina se rupe în două, că roata pierde, rulmentul se strică. Atunci a fost momentul critic, dar ne-am zis că degeaba ne întoarcem că aveam 200 km de mers. Mai rău a fost și că s-a întunecat și acolo este o vorbă între localnici: noaptea nici cu două mașini nu trebuie să circuli”, spune Attila Bertici.
Cel mai grav episod a fost la aproximativ 150 km de Oimiakon când mașina a început să scoată zgomote ciudate din cauza frigului de sub -50 de grade. Soții Bertici au reușit, cu multe emoții, să ajungă la Tomtor (30 km de Oimiakon), iar la întoarcere, deși au dat și de scurte zone cu -60 de grade, nu au mai avut aceleași probleme, din cauza unui mic artificiu tehnic aplicat la Tomtor, la sfatul unui inginer. Practic, a mutat un furtun de la filtrul de aer care trăgea aer rece din fața mașinii, pentru a trage aerul cald de la motor. În plus, a acoperit oglinda din dreapta - unde este senzorul de temperatură - care a putut fi ”păcălit cu 5-7 grade, fiindcă la -40 calculatorul mașinii nu mai afișa nimic.
Bertici spune că este uriașă diferența dintre -40 și -50 de grade ”La -40 n-aveam nicio problemă, la -50 se simte frigul. În bocancii groși speciali ne era bine la -40, dar după ce am stat 5 minute afară la -51 ne-au înghețat picioarele. Cum ai ieșit afară, în două secunde simți că te doare pielea. Primarul de la Oimiakon când ne-a întâlnit a spus că a vorbit cu turiști din 70 de țări, dar așa idioți ca noi nu a mai văzut, fiindcă până și localnicii când merg în alt sat merg cu măcar două mașini. S-a uitat la noi așa urât și nu în glumă ne-a zis: domnilor voi sunteți conștienți de ce-ați făcut. Și omul era de 20 de ani primar acolo și a văzut multe”.
Cum era la Oimiakon? Nu era lume pe stradă și există un mic muzeu unde se explică mai ales istoria stației meteorologice și a recordurilor de acolo. Sunt și mici monumente cu ”Polul Mondial al Frigului” ”Noi am stat 15 minute pe afară, dar când am ajuns la muzeu eram complet înghețați”.
Mai este un loc simbolic: o curte mică unde turiștii sunt invitați să închidă o portiță pentru ca frigul extrem să rămână la Oimiakon, nu să se ducă spre alte părți ale lumii (!).
De menționat că un alt sat foarte rece, Verhoiansk, își dispută titlul de ”pol al frigului” cu Oimiakon, iar miza este mare fiindcă la aceste sate sunt duși cu microbuze și cu jeep-uri turiști ca parte unor excursii ce costă câteva mii de dolari.
Cum circulă localnicii cu mașinile în acele sate unde în fiecare iarnă sunt sub -55 de grade? Le țin în garaje încălzite și, dacă merg la un magazin, le lasă cu motorul pornit până revin. În case era extrem de cald, chiar și peste 30 de grade, iar utilitățile nu sunt scumpe, a spus Bertici. Însă erau foarte multe mașini ale localnicilor înghețate pe marginea drumului și chiar și camionagii merg în grupuri când au treabă, pentru siguranță, în caz că o mașină cedează. În plus, nu doar că benzinăriile sunt rare, dar sunt zone în Iakuția unde nu se găsește decât motorină, nu și benzină.
Cel mai mult Attila a condus și peste 1.200 km într-o zi, iar în zonele super-reci cu drumuri strâmte nu se puteau face mai mult de 3000 km din cauza condițiilor dure și a faptului că era lumină sub 6 ore/zi.
Interesant este că rușii din Siberia conduc diferit față de cei din Rusia europeană: în Siberia lumea este mai calmă. În zona europeană era mai agitație.
Cum de se poate conduce așa de mult într-o zi pe drumurile rusești ”Rusia este o țară imensă, dar pe drumurile principale nu prea sunt curbe, ocolești satele, nu prea apar ambuteiaje și poți merge lejer și cu 110 km/h. Nu prea au serpentine și ei urcă pe munte cu rampe de 15-16% și la urcare ai mereu două benzi, așa că poți depăși camioanele care urcă mai încet”, spune Bertici.
Soții Bertici au pus pe YouTube peste 35 de vlog-uri în care au prezentat pe larg ce au făcut în fiecare zi. Un lucru interesant a fost faptul că, contrar așteptărilor multora, o bună parte dintre orașele rusești arată extrem de modern, exemple fiind Novosibirsk, Ulan Ude, Tyumen, Iakuțk sau Tyumen. În plus, peste tot era foarte curat și nu au avut niciun fel de probleme cu poliția. ”Am rămas cu gura căscată, totul este bine organizat și funcționează bine, orașele sunt ordonate”, spune Bertici.
Expediția a avut 24.000 km și a durat 48 de zile pe traseul: Satu Mare - Lvov - Kiev - Cernobâl (Ucraina) - Togliatti - Samara - Ufa (Rusia) - Astana - Pavlodar (Kazahstan) - Novosibirsk - Krasnoiarsk - Irkuțk - Ulan Ude - Iakuțk - Oimiakon - Iakuțk - Novosibirsk - Ekaterinburg - Perm - Moscova - Kaunas (Lituania) - Varșovia - Satu Mare.
De la Iakuțk au mers 1.000 km pe ”Drumul Oaselor” (Kolymskaya trassa) o șosea de 2.000 km construită între 1932 și 1953 mai ales cu deținuți din Gulag și cu uriașe pierderi de vieți. Drumul pornește de la Nijni Bestiah, de lângă Iakuțk și se termină la Magadan, oraș la Marea Ohotsk. Oimiakon (Oymyakon) este la 100 km de drumul principal.
Cei doi sătmăreni au traversat de mai multe ori râuri înghețate (Lena și Aldan) și au ajuns și pe malul lacului Baikal. Chiar și GPS-ul (aplicația rusă Yandex) a indicat traseul de pe râu, iar autoritățile au pus pe gheață marcaje rutiere, traversarea pe râu fiind esențială pentru locuitorii din regiune și fiind posibilă cam 5 luni/an (decembrie - aprilie). Iarna aceasta a fost anormal de caldă și în Siberia.
Expediția a fost cu peripeții. După Crăciun, în orașul Kemerovo le-a dispărut portofelul cu carduri, bani și permise de conducere, după ce Atilla l-a uitat pe o canapea în holul hotelului, iar când s-a întors nu mai era. Poliția nu l-a găsit pe cel care l-a luat, dar Bertici spune că doar 10 secunde s-au gândit să nu mai continue, și deci să revină în România, dar apoi prietenii ruși le-au sărit în ajutor și le-au trimis bani și i-au încurajat să nu cedeze. Nu și-au mai recuperat actele și banii.
Reamintim că expediția NU este sponsorizată în vreun fel de Automobile Dacia. Soții Bertici au cumpărat mașina în leasing de la dealerul Dacia din Satu Mare și vor să o folosească cel puțin cinci ani.
2
15
