Dacia a reînceput marți producția cu un număr mic de angajați, iar uzina arată mult diferit. Angajaților li se ia temperatura la intrare, poartă măști și mănuși, sunt peste tot marcaje pentru a se păstra distanța, iar la cantină au fost montate panouri transparente pe mijlocul mesei. De la vestiare până la microbuze au fost puse în practică măsuri pentru a se respecta distanțarea socială. Sunt panouri și între chiuvetele de la toaletă, iar la mesele de ședință jumătate dintre locuri rămân neocupate.

In uzina Dacia, dupa reluarea productieiFoto: Dacia

Producția a fost oprită acum mai bine de o lună, iar pe 4 mai va fi reluată propriu-zis construcția de mașini. Până atunci lucrează uzina Mecanică și o parte din uzina vehicule, iar angajații se vor obișnui cu noile măsuri.

Ce spune Dacia

Activitatea pe platforma industrială Dacia de la Mioveni a fost reluată astăzi, parțial, la Uzina Mecanica și Șasiuri (Motoare, Cutii de Viteze, Șasiuri, Aluminiu, Logistică) și la Uzina Vehicule, în departamentul Presaj. Producția, asigurată în bază de voluntariat, se desfășoară în condiții de protecție sanitară, de igienă și securitate. În prima zi de lucru, fiecare echipă a fost informată despre măsurile luate de către companie și despre regulile de urmat cu strictețe pentru a proteja sănătatea tuturor angajaților.

Aceste măsuri vizează diferite etape de lucru. Traseul între domiciliu și locul de muncă, de la accesul în autobuz, până la accesul efectiv la postul de lucru de pe platforma industrială, respectă distanța socială. La sosire, angajaților li se verifică temperatura cu ajutorul unei camere termice. Accesul în interiorul platformei (ex. vestiare, ateliere de lucru, cantină, zone de repaus) se face respectând marcajele vizuale la sol, regulile de igienă și de distanță socială. Toate posturile de lucru sunt dezinfectate, iar angajații poartă măști de protecție.