Deranjat de unele "abordări politicianiste sau conspiraționiste care ar încerca să submineze eforturile depuse de instituțiile statului în lupta anti-COVID", un deputat PNL a vrut să verifice dacă restricțiile de circulație impuse în starea de urgență s-au tradus și în scăderea numărului de victime din accidente auto, capitol la care România este campioană în UE de mai mulți ani. Ministerul Afacerilor Interne i-a răspuns acestuia în această lună, dar datele nu sunt tocmai îmbucurătoare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Deputatul PNL Sorin Ioan Bumb a adresat în data de 27 mai 2020 o solicitare colegului de partid Marcel Vela, ministru de Interne, pe tema numărului deceselor înregistrate din accidente rutiere. Deputatul a vrut să vadă efectele stării de urgență și a cerut date comparative pe lunile februarie și martie din acest an și pe anul 2019.

"Numeroase abordări politicianiste sau conspiraționiste încearcă să submineze eforturile depuse de instituțiile statului român în lupta anti-covid. Una dintre aceste abordări încearcă să minimizeze riscurile acestei pandemii, punând în balanță numărul de decese înregistrat în anumite momente calendaristice. Având în vedere că România se situează, de mai mulți ani, pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de decese provenite din accidente rutiere, dar și faptul că restricțiile impuse prin starea de urgență au determinat scăderea seminificativă a valorilor de trafic rutier, vă rog să-mi comunicați care a fost numărul de decese înregistrate din cauza accidentelor rutiere pentru fiecare din următoaree luni calendaristice: februarie 2019, martie 2019, februarie 2020 și martie 2020.", solicita deputatul PNL.

  • De notat că starea de urgență a fost instituită pentru 30 de zile în data de 16 martie 2020, și a fost ulterior prelungită pentru încă 30 de zile, în data de 14 aprilie 2020.

Ministerul Afacerilor Interne i-a răspuns acestuia în această lună, prin intermediul unui tabel cu cifre comparative referitoare la numărul de accidente grave, precum și numărul persoanelor decedate și a celor rănite grav în aceste accidente.

Click pentru a deschide

Datele MAI arată că în martie 2020, prima lună în care a fost impusă starea de urgență, care a dus la restricții de circulație, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut într-adevăr semnificativ. Mai exact au fost 409 accidente grave, mai puțin cu 161 de cazuri decât în aceeași lună a anului trecut. Și numărul persoanelor rănite grav a scăzut - 352 de persoane rănite grav, cu 178 de persoane mai puțin decât în martie 2019.

Pe de altă parte, în pofida restricțiilor de circulație și a numărului mai mic de accidente rutiere grave, numărul de persoane decedate a fost mai mare decât cel din martie 2019: 119 persoane au decedat în luna martie a acestui an, cu una mai mult decât în aceeași lună a anului trecut.

Potrivit datelor la nivel european, România este campioana accidentelor cu victime în UE, urmată la mică distanță de Bulgaria. Pe scurt, la noi mor cei mai mulți oameni ca urmare a accidentelor. Până și italienii, cunoscuți pentru dezordinea din trafic, stau incomparabil mai bine.

Datele INS furnizate în această lună arată că în România au avut loc anul trecut 31.146 accidente de circulație cauzatoare de vătămări corporale. Cele mai multe au avut loc în interiorul localităților. Doar 10% din accidente au loc pe fondul întunericului. Aproape 85% au loc pe carosabil uscat. În zilele de weekend, vinerea au loc cele mai multe accidente.

În timpul săptămânii, joia e ziua cu accidentele cele mai numeroase, dar asta depinde de la județ la județ. În unele, ”joia neagră” pică marțea, în altele, miercurea.