De ce hidrogenul nu va reprezenta niciodată viitorul mașinilor electrice

de A. Th. C.     HotNews.ro
Luni, 13 iulie 2020, 15:37 Economie | Auto


Toyota Mirai
Foto: Wikipedia
​Acum un deceniu se părea că sunt doi concurenți potențiali pentru înlocuirea combustibililor fosili în transportul individual – electricitatea și hidrogenul. Opțiunea pentru hidrogen avea multe argumente. Se poate umple rezervorul ca și cu combustibil fosil, dar în locul gazelor toxice eliminate prin eșapament emisiile ar fi doar vapori de apă. În comparație cu așteptarea pentru a se încărca bateria unui vehicul electric, hidrogenul părea o opțiune convenabilă.

Zece ani mai târziu, este evident că vehiculele electrice cu baterii (VEB) domină tranziția spre un transport mai prietenos cu mediul. La sfârșitul lui 2019 se vânduseră doar 7.500 de mașini pe hidrogen în toată lumea. Dar la sfârșitul lui 2018 existau peste 5 milioane de vehicule cu încărcare la priză, iar de atunci vânzările au accelerat considerabil. În Regatul Unit, conform datelor de la Society of Motor Manufacturers and Traders, VEB reprezentau 4,3% din vânzările ultimului an până în mai 2020, în creștere cu 131,8%. VEB încep să fie rivalele mașinilor pe combustibili fosili, în vreme ce alternativele cu celulă de combustibil merg spre nicăieri.

Toyota a fost una din companiile care au crezut cu adevărat în viitorul hidrogenului, iar în 2011 a produs conceptul foarte credibil FCV-R dezvoltat în Mirai, care a devenit disponibil comercial în 2015. O a doua generație va apărea în 2021. Și Honda a produs două vehicule cu celulă, Clarity Fuel Cell și FCX Clarity. Hyundai are Tucson Fuel Cell. Deci există variante disponibile pentru uz zilnic, cu Mirai oferind peste 500 km cu un rezervor, iar Honda Clarity Fuel Cell asigurând aproape 600.

De ce n–au decolat vehiculele cu celulă de combustibil pe hidogen (VCH) la fel ca VEB, fiind atât de autonome? Iunie 2019 poate fi luna care a scrijelit sentința pe pereți: nu numai că a explodat o uzină chimică producătoare de hidrogen la Santa Clara, lăsând utilizatorii de VCH din California fără combustibil, dar câteva zile mai târziu a fost înghițită de flăcări o stație de realimentare din Sandvika, Norvegia. S-a reafirmat adevărul că hidrogenul este un gaz periculos și explozibil – de parcă nu s-ar fi știut deja. Nu s-a auzit de vehicule care să detoneze, iar rezervoarele de combustibil sunt căptușite cu Kevlar pentru protecție la explozie. Dar cele petrecute nu inspiră încredere.

Totuși, problemele de siguranță nu sunt motivul principal pentru care hidrogenul este o opțiune mult inferioară pentru transportul personal. Dacă scopul principal este salvarea planetei, VEB sunt considerabil mai eficiente energetic decât VCH, dacă se iau în calcul toți pașii dintre generarea energiei și propulsie. Pentru VEB, după generarea electricității – de sperat că dintr-o sursă regenerabilă – pierderile în transmiterea până la punctul de încărcare al mașinii sunt de 5%. Ciclul de încărcare-descărcare a bateriei mai pierde 10%. În final, motorul mai risipește 5% propulsând vehiculul. Pierderile însumate sunt de 20%.

Pentru o celulă pe hidrogen, trebuie întâi convertită electricitatea în hidrogen prin electroliză, care este eficientă doar în proporție de 75%. Gazul trebuie comprimat, răcit și transportat, pierzând încă 10%. Procesul din celula care convertește hidrogenul înapoi în electricitate are eficiență de doar 60%, după care apar și pierderile de 5% de propulsie a vehicului ca VEB. Totalul general este de pierderi de 62%, de trei ori mai mult. Altfel spus, din fiecare kilowat de electricitate furnizat se obțin 800 de wați la un VEB, dar numai 380 la un VCH – mai puțin de jumătate. Ineficiența este uriașă gândind la un viitor verde, chiar fără să se mai ia în considerație faptul că 95% din hidrogen se obține curent din combustibili fosili.

Totuși, hidrogenul are nișe în care principalele sale avantaje – alimentarea facilă și rapidă – îi dau prioritate. În vreme ce poți programa modul de viață personal în jurul punctelor strategice de încărcare a bateriei, pentru vehiculele comerciale care trebuie să ruleze perioade și distanțe lungi, cu opriri scurte pentru realimentare, nu mai este ideal. De exemplu, greutatea bateriilor pentru opt ore de utilizare continuă ar fi prohibitivă pentru un tren. Și pentru vehiculele industriale, hidrogenul pare o opțiune viabilă, în ciuda ineficienței.

Pentru utilizatorii de mașini personale nu mai există îndoială. Probabil că eficiența pe lanțul de furnizare a energiei se va îmbunătăți cu timpul pentru VCH și mai multă energie regenerabilă va contribui la producția de hidrogen. Dar, având în vedere numărul de VEB de pe drumuri, VCH a și pierdut bătălia și nu va recupera niciodată terenul. Un VEB este o formă viabilă de transport personal în cele mai multe țări occidentale dezvoltate. Există multe opțiuni cu autonomie peste 320 km, iar Tesla a atins și 640 km. Puncte de încărcare apar la tot pasul, în Regatul Unit fiind de două ori mai multe decât stațiile de benzină.

Bătălia pentru viitorul transportului personal „verde” s-a încheiat și a fost câștigat de vehiculele electrice pe baterii. (Forbes)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5434 vizualizari

  • +7 (15 voturi)    
    A.Th. C. (Luni, 13 iulie 2020, 15:46)

    schroedinger [utilizator]

    Esti in urma cu un deceniu!
    Mai bine citeai care este strategia de tara a Germaniei, tocmai facuta public in urma cu doua saptamani.
    Pe urma iti recomand sa citesti: https://www.breitbart.com/environment/2020/06/29/u-n-warns-of-devastating-environmental-side-effects-of-electric-car-boom-2/, ca sa vezi cum este cu electrica la auto!
    Exista deja solutii pentru ca H2 sa fie solidificat si transportat ca atare.
  • +4 (4 voturi)    
    Probabil hidrogenul (Luni, 13 iulie 2020, 15:49)

    Futurist Irefutabil [utilizator]

    Va inlocui treptat locurile in care "Dieselul" este rege (trenuri, vapoare).
    • +2 (4 voturi)    
      si tractoare (Luni, 13 iulie 2020, 17:17)

      Atoatestiutorul [utilizator] i-a raspuns lui Futurist Irefutabil

      ...trenuri/vapoare/tractoare/utilaje miniere.
  • +2 (2 voturi)    
    @A.Th.C (Luni, 13 iulie 2020, 17:50)

    adrian_rolland [utilizator]

    "Puncte de încărcare apar la tot pasul, în Regatul Unit fiind de două ori mai multe decât stațiile de benzină. "

    Pai si NU ESTE LOGIC sa fie asa daca range-ul vehiculelor electrice este sub jumatate ca al celor pe benzina / motorina??

    In continuare, atita timp cit nu se va gasi solutie pentru incarcarea unui numar mare (peste 2-300000) de masini electrice pentru cei care stau la bloc, in RO acest tip de masina este destinat doar celor cu foarte multi bani / stau la casa / pot incarca pe banii firmei la serviciu.
  • -4 (6 voturi)    
    hidrogenul a fost mereu marketing pur (Luni, 13 iulie 2020, 17:53)

    Crup [utilizator]

    Numai prostii si/sau neinformatii au crezut vreodata ca propulsia cu hidrogen are vreaun viitor vreodata.
    Aceasta poveste a fost creata 100% in scop de marketing (in special Toyota si BMW au folosit si aceasta strategie de marketing).
    A dat foarte bine sa arate cu uite, sunt "companii responsabile, care pun accentul pe dezvoltarea unor tehnologii complet pietenoase cu mediul, pentru asigurarea unui viitor verde pentru planeta" si restul de bla bla-uri de genul asta.
    Al doilea avantaj al acestui canal de marketing a fost ca a fost foarte ieftin sa faca un microdepartament, niste rezervoare cu hidrogen, un model usor modificat sa functioneze cu hidrogen, niste beculete colorate suplimentare la bord si pac, iata modelul viitorului! Si chiar s-au gasit si fraieri care sa il cumpere.
    Dadeau astfel impresia ca fac cercetari intense cand de fapt o ora de reclama la o televiziune americana era mult mai scumpa decat "cercetarile" lor legate de hidrogen pe 10 ani!
    In practica, asa cum bine se arata si in articol, un model pe hidrogem produce muuult mai multa poluare decat o masina pe banzina sau motoria, dar poluarea nu este la toba de esapament a masinii, deci nu se vede direct. Si daca nu se vede - pentru fraierul "preocupat de mediu" - nu exista! :)))
    A trebuit sa apara Elon Mask care chiar sa faca o schimbare esentiala in mobilitatea rutiera. Fara asta, si la ora asta marii producatori o ardeau pe benzina si se laudau nevoie mare ce reducere de noxe de 0.,08% au noile lor modele, cu softuri facute sa insele, fie vorba intre noi! :))) Si in paralel o mai ardeau inca vreo 200 de ani pe "cercetarea" in domeniul hidrogenului.
    By the way.... si in prezent o masina electrica polueaza mai mult decat una pe benzina, dar nu la toba de esapament, care nu mai exista. Dar macar acum exista speranta ca daca curentul electric pe care noi toti il consumam din belsug sa fie produs ceva mai ecologic, atunci si masina electrica ar deveni mai ecologica.
  • +3 (3 voturi)    
    Hidrogenul nu a pierdut (Luni, 13 iulie 2020, 19:05)

    Gica Georgescu [anonim]

    Si nici nu o sa piarda.
    Momentan nu avem baterii cu o densitate de energie suficient de mare pentru camioane, utilaje si masini agricole iar hidrogenul poate sa raspunda acestor cerinte.
    Cei care au investit in baterii cu Litiu isi doresc sa se creada ca tehnologia aleasa de ei a castigat dar nu este asa.
    Pentru autoturisme, bateriile raman preferate insa pentru masinile grele vom avea nevoie de infrastructura de hidrogen. Odata cu dezvoltarea infrastructurii, hidrogenul va deveni mai accesibil si ca pret. In ciuda faptului ca se pierde energie la productia hidrogenului, acest lucru poate fi facut in ritm cu productia de electricitate din surse regenerabile deci poate fi folosit pentru stabilizarea retelei (in timp ce BEV pot destabiliza reteaua) iar daca se ia in calcul un plan tarifar variabil, hidrogenul poate fi produs cu electricitate mai iefina decat cea la care sunt incarcate masinile cu baterii (la ore de varf).
    Hidrogenul mai are sanse sa castige o cota din segmentul autoturismelor si pentru ca celulele de combustie pot avea o durata de viata mai lunga decat a bateriei cu Litiu si pot fi reciclate intr-o proportie mai mare decat bateriile.
    • -4 (6 voturi)    
      Elon Mask va contrazice... (Luni, 13 iulie 2020, 19:48)

      Crup [utilizator] i-a raspuns lui Gica Georgescu

      Spuneti ca momentan nu avem baterii suficient de bune pentru camioane... Vedeti ca Elon Mask e pe punctul sa bage in productie si un camion electric....
      Of, Elon Mask asta, cum isi bate joc omul asta de certitudinile noastre de nezdruncinat! :)))))
      • +1 (3 voturi)    
        Apreciez ceea ce face Elon Musk (Luni, 13 iulie 2020, 21:14)

        Gica Georgescu [anonim] i-a raspuns lui Crup

        Apreciez ceea ce face Elon Musk dar, din pacate solutia de camion cu baterii pe litiu desi este fezabila, nu este scalabila si poate avea dezavantajul ca necesita pauze lungi pentru alimentare.
        Apoi mai este si pretul bateriilor cu litiu, mentinut jos in mod artificial in prezent. Daca apare cererea pentru camioane, pretul bateriilor ar exploda facand aceste camioane nerentabile economic.
        Rezervele mondiale de litiu ar fi de ajuns pentru 500-900 milioane de autoturisme, dar acest element are aplicatii in tot mai multe ramuri industriale (fabricare sticla, lubrifianti). Pe langa gadget-uri si power tools echipate cu baterii cu litiu avem o crestere semnificativa in cererea de baterii pentru energy storage, baterii stationare, UPS (care fac tranzitia de la acumulatori cu plumb la acumulatori cu litiu), autobuze electrice sau hibride etc. Deci, in final, un numar mult mai mic de turisme vor fi echipate cu acest tip de baterii, inainte sa se inceapa reciclarea masiva.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by