În primele nouă luni în România s-au înmatriculat 47.000 de mașini noi pe benzină, 22.000 diesel și aproape 1.400 de mașini full-electrice, iar la nivelul UE au fost 3,5 milioane de mașini pe benzină și 2 milioane de mașini diesel. Electricele au cel mai bun an, cu 290.000 de unități, avans de 71%. Datele au fost publicate de ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Automobile).

MasiniFoto: Pictura | Dreamstime.com

La electrice, din totalul de 290.000 de unități, 98.000 au fost în Germania și 70.000 în Franța, iar cifre mari au fost în alte două țări care nu sunt membre UE: Marea Britanie (68.000) și Norvegia (48.000). Olanda a totalizat 28.000 de mașini, iar Italia, 17.000. Înmatriculările au crescut cu 132% în Franța, cu 105% în Germania, cu 195% în Cehia și cu 179% în Slovenia. România a totalizat 1.398, cu 400 mai multe decât în 2019.

La mașini pe benzină scăderea la nivelul UE a fost de 38%, cu cele mai mari valori în Spania (-47%) și în Grecia și Ungaria (-44%). România a avut o scădere de 43%, iar cele mai mici diminuări au fost în Cipru (-20%) și Danemarca (-25%). Dintre țările din afara UE, cea mai mare scădere a fost în Islanda (-58%). Germania a fost cea mai mare piață, cu un milion de mașini.

La diesel scăderea a fost de 35% în UE, România bifând un -30%. Portugalia a scăzut cu 49%, iar Italia, cu 45%. Ungaria a scăzut cu 14%, iar Cehia, cu 17%. Germania a fost cea mai mare piață, cu 610.000 de mașini, iar în Franța au fost 362.000. În Marea Britanie dieselul a scăzut puternic, cu 56%.