Luca de Meo, italianul care a preluat conducerea Renault acum câteva luni, are o misiune grea fiindcă grupul are pierderi mari și un plan dur de redresare în față. De Meo va renunța la 6-8 proiecte, dar va dezvolta și revitaliza 5-6 proiecte. De Meo este încântat de Dacia și spune că marca va avea mai multă independență, va intra pe noi piețe și filozofia este să crească diferențierea între Dacia și Renault, spune șeful grupului, într-un interviu pentru Automotive News.

Sandero Stepway si LoganFoto: Hotnews

Noul șef al grupului Renault se va concentra pe segmentele profitabile, SUV, clasa C, mașini electrice, și nu se va merge pe ideea de a produce cât mai multe mașini.

Mereu a fost o preocupare în grup să existe o diferență între mașinile Renault și Dacia (la preț, la design, la dotări), iar acest lucru îl preocupă și pe Luca de Meo.

El vrea să ridice brandul Renault ca poziționare de piață cum s-a întâmplat în grupul PSA care a fost tot mai puternic în segmentul C în care merită investit fiindcă generează volume de vânzări mult mai mari decât segmentul B.

”Vrem să permitem mărcii Dacia să înflorească precum un brand matur, nu să fie un sub-brand al Renault, pentru că este o marcă cu potențial uriaș și produce mulți bani. Mașinile Dacia sunt relativ ușor de vândut fiindcă propunerea pe care brandul o face este cât se poate de clară: prețuri Entry în fiecare segment”, spune De Meo în interviul pentru Automotive News.

În multe țări mașini precum Duster sau Sandero (spre exemplu Rusia, țărle arabe, Brazilia) sunt vândute sub brandul Renault. Va intra Dacia pe mai multe piețe noi? ”Are logică să introducem Dacia în țări unde este loc sub Renault, așa că dacă vom reuși să mutăm Renault către segmentul C, vom avea și loc pentru Dacia”.

Grupul PSA dat ca exemplu de De Meo are mărci de volum precum Peugeot, Citroen și Opel și este condus de Carlos Tavares care acum un deceniu era unul dintre cei mai importanți oameni de la Renault. Tavares a făcut treabă bună la PSA, iar De Meo spune că Peugeot este referința pentru marca Renault, iar Citroen este etalon pentru Dacia.

Marca Renault, care generează și cele mai mari vânzări, este și cel mai dificil de gestionat. ”Marea problemă este marca Renault care, precum toate mărcile de volum, este undeva la mijloc între premium și marcă de buget. Este aceeași situație în toate segmentele și cred că ar trebui să reinventăm marca Renault, să o facem mai modernă și să iasă în evidență”.