​Zvonurile despre o mașină marca Apple s-au intensificat în ultimele săptămâni și a apărut și numele posibilului partener: Hyundai. Apple are banii, iar Hyundai are experiența, dar aceste lucruri nu sunt suficiente într-o piață auto cu concurență puternică. De ce ar lansa Apple o mașină și de ce are șanse mari să aibă succes, puteți citi în articol. Ideea este una nebunească însă chiar și pentru Apple, o companie cu bani și forță. Obstacolele pe care trebuie să le depășească nu sunt deloc puține.

Un magazin AppleFoto: Norman Chan, Dreamstime.com

Proiectul Titan, greutăți mai mult decât titanice

Încă din 2014 se vorbea despre ”Project Titan”, dorința Apple de a lansa o mașină sub brand-ul propriu. Au fost aduși ingineri, s-a discutat pe larg, s-au făcut planuri, dar de două ori proiectul a fost pus ”pe hold”.

În acest proiect au fost făcute concedieri în 2016 și apoi în 2019, iar sursele spuneau că șefii Apple au schimbat elementul pe care au pus accent, de la propulsia electrică spre tehnologiile care-i permit mașinii să se conducă singure și apoi s-au concentrat din nou pe ideea de mașină electrică. Una dintre concluzii a fost, fără îndoială, că proiectul este extrem de greu chiar și pentru o companie precum Apple.

Zvonurile despre ”Apple car” au revenit la final de 2020 și apoi în ianuarie 2021 când Hyundai a confirmat (și apoi și-a retras confirmarea) că poartă discuții cu Apple, dar sigur nu este singura mare companie auto cu care Apple a discutat serios.

Ideea ar fi ca mașina Apple să fie electrică și să aibă un grad sporit de autonomie, deci să se conducă singură într-o mare măsură, dar complicat va fi și designul. Va fi necesar ca mașina să fie asociată cu marca Apple - așadar așteptările vor fi mari, iar mașina Apple nu va fi o ”Dacia Spring”, ci, spun unii analiști, ar putea costa peste 100.000 de dolari dacă va avea și tehnologie avansată pentru condus autonom. La acest preț numărul de clienți nu va fi prea mare, dar dacă prețul va fi pe undeva pe la 50.000 de dolari lucrurile vor fi diferite.

Când va fi lansată, dacă va fi să existe? Unele zvonuri spuneau că în 2024, dar pare extrem de puțin probabil, așa că mai degrabă anii 2027 - 2028 reprezintă un termen mult mai realist.

De ce o mașina Apple? - Fiindcă poate aduce profit

De ce ar lansa Apple o mașină, practic un produs extrem de scump și cu totul diferit de ce vinde compania în prezent? Răspunsul este clar: fiindcă poate face bani buni cu ea, piața auto având o valoare anuală mondial estimată la 2.700 miliarde de dolari, cu potențialul de a atinge 3.800 miliarde dolari în 2030. Dintre cele 2.700 de miliarde, segmentul de lux este estimat la a fi în prezent în valoare de 230 miliarde dolari.

Apple are o imagine excelentă, produsele sale au sute de milioane de fani. O mașină Apple nu va fi folosită de milioane de oameni fiindcă va fi scumpă, dar dacă mașina va fi reușită și fiabilă sigur va putea ajunge să aibă o cotă bună pe piața electricelor.

Cert este că Apple nu va produce de la zero mașina, fiindcă ar fi o nebunie să construiască uzinele proprii și să ”clădească” și lanțul de furnizori, operațiuni la care se pricep foarte bine producătorii auto de tradiție. Costurile vor fi net mai mici dacă o altă companie va asambla mașina, dar cu siguranță cei de la Apple vor avea ultimul cuvânt la multe capitole, știut fiind că le place să aibă totul sub control când este vorba de producție.

Indiferent de cât de mult va costa mașina, marja de profit nu va avea cum să fie procentual la fel de mare precum la iPhone-uri, însă compania își va suplimenta și la autoturisme veniturile prin vânzarea de diverse servicii, mai ales că în ultimii ani diviziile de servicii ale Apple au excelat și au înregistrat venituri record.

Cine ar putea asambla automobilul

Se credea anii trecuți că Apple va alege ca mașina să fie asamblată de compania canadiană Magna care a trimis ingineri pentru a-i consilia pe cei de la Apple. Magna a construit 160.000 de mașini în 2019, dar niciuna nu poartă brand-ul Magna, compania specializându-se pentru a construi modele de nișă pentru diverse companii.

La uzina de la Graz (Austria) sunt asamblate modelele Mercedes-Benz G-Klasse, Jaguar I-Pace, BMW Z4 și Toyota Supra. Magna are experiență în a construi mașini sofisticate, are o imagine bună și a construit recent și o uzină în China, deci capacitate ar fi. Magna produce și în Slovenia, dar au apărut zvonuri și că ar putea fi construită o uzină în SUA.

Se pare însă că nu va fi Magna, ci grupul Hyundai - Kia, compania confirmând la început de ianuarie că a avut discuții cu Apple. Americanii au banii ideile și curajul, în timp ce Hyundai are experiență mare în domeniul auto, are un complex uriaș de producție și un lanț integrat de furnizori, ceea ce înseamnă că o bună parte dintre componente sunt produse ”in-house”. Costurile sunt mult reduse și componentele sunt disponibile chiar și dacă apar crize grave pe piețele internaționale.

Hyundai Kona EV (foto - Teddyleung, Dreamstime.com)

Grupul Hyundai - Kia a vândut anul trecut 6,35 milioane de vehicule, cu 12% mai puțin decât în 2019, anul fiind cel mai slab din ultimul deceniu. Anul de maxim a fost 2015, cu peste 7,5 milioane de mașini.

Hyundai Motor Group anunța pe 11 decembrie că va cumpăra de la grupul japonez Softbank compania de robotică Boston Dynamics care în trecut a fost în portofoliul Google. Hyundai are planuri mari în domenii precum mașini autonome și ”taxi-uri zburătoare”, dar a investit și în mașini pe hidrogen.

Hyundai a investit și în tehnologie pentru mașini autonome și în bateriile de tip ”sold state” care pot fi o super-promisiune pentru viitor și pot scădea costurile.

Grupul coreean are planuri mari pe mașini electrice și anunța pe 2 decembrie că își va dezvolta propria platformă pentru mașini electrice și propriul sistem de încărcare pentru acestea, planul fiind de a lansa în cinci ani 23 de modele electrice ale mărcilor Hyundai, Kia și Genesis. Grupul care vrea să ajungă să vândă un milion de mașini electrice în 2025, spune că noua platformă va permite și lansarea de modele ce pot ajunge în 3,5 secunde de la 0, la 100 km/h, dar și modele cu autonomie de 500 km

Hyundai și know-how-ul său pot ajuta Apple să reducă substanțial costurile cu bateria la mașina sa electrică, știut fiind faptul că bateria este scumpă la mașina electrică, ajungând să reprezinte și peste o treime din costul total de fabricație. Estimările sunt că la Tesla Model 3 bateria costă 13.000 de dolari, iar dacă la mașina Apple se vor putea folosi tehnologii ce reduc mult costurile, marja de profit va fi mare.

O mulțime de greutăți

Cei de la Apple au văzut deja că este foarte greu să pui la punct construcția unei mașini, iar greul de acum începe, dacă va fi ca mașina să primească undă verde în producție.

Foarte posibil că, per total, chiar și lucrând cu un partener din lumea auto, costurile totale se vor dovedi a fi mai mari decât cele estimate, fiindcă multe lucruri sunt imprevizibile. De la dezastre naturale și crize economice, până la falimente și pandemii, multe sunt lucrurile care pot duce cheltuielile mult mai sus, fiindcă unele componente nu vor fi disponibile tot timpul.

Foto Artinun Prekmoung, Dreamstime.com

Există și posibilitatea ca mașina construită pentru Apple să ducă la o scădere a vânzărilor modelelor electrice construite de producătorul auto cu care Apple a ”bătut palma” și deci pot apărea tensiuni în interiorul companiei auto.

Apoi sigur că totul va dura: prea multe lucruri sunt de pus la punct, așa că o mașină Apple nu va fi pe străzi în 3-4 ani, ci în 6-7 ani, iar până atunci piața mașinilor electrice se va fi schimbat mult și numărul de modele va fi mai mare, concurența va fi mai mare și vânzările nu vor mai crește procentual precum în prezent. Când Apple va aduce pe piață mașina sa, piața probabil se va fi plafonat și Apple va putea câștiga cotă de piață doar în detrimentul altor competitori, iar asta nu va fi deloc ușor.

Apple vrea să nu repete greșelile Tesla și probabil datorită banilor și alianței cu un partener auto nu va avea un drum așa de lung și de greu. Tesla Motors a fost la un pas de faliment de mai multe ori și de numeroase ori termenele oferite de Elon Musk nu au putut fi respectate. Dar Tesla a reușit și, după ani mulți în care capitalizarea de piață a fost în jurul a 50-60 mld dolari, a crescut enorm în 2020, an în care a produs aproape 500.000 de mașini. Tesla are în prezent o capitalizare de 760 miliarde dolari.

Apple nu are un șef carismatic precum Tim Cook, dar acesta este extrem de eficient ca manager și ca organizator. Apple a ajuns la o capitalizare de 2.200 miliarde dolari, dublu față de acum un an și de șapte ori mai mare decât acum un deceniu.

Dacă mașina va fi lansată, Tim Cook va putea ieși din ”umbra” lui Steve Jobs, nota presa americană. De la moartea lui Jobs au trecut peste nouă ani și Apple nu a lansat de atunci decât un singur produs cu totul nou, ceasul, care însă nu are o pondere prea mare în vânzări. Pe de altă parte, Tim Cook a dus Apple la super-performanțe financiare.

Dacă Apple va lansa mașina va fi clar cea mai îndrăzneață lansare de la primul iPhone, în 2007.