Piața mașinilor noi a scăzut cu 40% în primele două luni, iar cea a mașinilor second-hand s-a diminuat cu 10%, arată un comunicat al APIA. Raportul dintre mașinile second-hand din import și cele noi a ajuns la 5:1, față de 3,5:1 anul trecut. La vehicule comerciale variația a fost mult mai mică pe piața locală.

MasiniFoto: Vlad Ispas | Dreamstime.com

La mașini noi, totalul a scăzut de la 21.300 în primele două luni ale anului trecut, la sub 13.000 în primele două luni din 2020. Dacia a fost marca numărul unu la volume, dar scăderea a fost de 64%. Pe locul doi a fost Ford, cu un avans de 25%, iar pe trei a fost Toyota, cu +12%. Pe locul patru s-a situat Hyundai, cu o scădere de 16%, iar pe cinci a fost Skoda, cu o scădere de 39%. Cele cinci mărci au totalizat aproximativ 60% din piață. Dacia a fost singura ce a depășit 2.000 de unități, iar celelalte patru au avut între 1.100 și 1.400 de unități.

La mașini second-hand din import totalul a fost de 64.700 unități, cu 5.000 mai puține decât în ianuarie și februarie 2020. Volkswagen a fost pe primul loc, cu aproape 16.000 de mașini, în timp ce Audi și BMW au fost pe doi, respectiv trei, fiecare cu peste 6.000 de mașini. Pe locul 4 a fost Ford, iar pe 5, Opel, fiecare cu peste 4.000 de mașini. În top 5 cel mai puțin a scăzut Audi (10%) și cel mai mult Opel (19%).

La vehicule comerciale, cele rulate au fost de trei ori mai multe decât cele noi (9.900, față de 3.300). La cele noi piața a scăzut cu 8%, iar la cele SH a urcat cu 3%.