​Un trend de doi ani în care prețul acțiunilor Tesla a avut un randament mai bun decât cel al Ford a început să se inverseze pe măsură ce investitorii au început să acorde mai multă atenție eforturilor de electrificare a producătorului auto fondat în urmă cu 117 ani, relatează Market Insider.

Ford la incarcatFoto: Ford

Prețul acțiunilor Ford a crescut cu 70% de la începutul anului până joi după-masa, depășind cu mult declinul de 14% înregistrat în 2021 de acțiunile companiei fondate de Elon Musk.

Ford s-a inspirat clar din manualul Tesla, creând entuziasm în rândul investitorilor și clienților pentru viitoarele sale automobile electrice, mai ales după ce și-a prezentat noua furgonetă electrică F-150 Lightning mai devreme în cursul acestei săptămâni.

Compania a anunțat de asemenea că își intensifică eforturile și investițiile în domeniu mașinilor electrice, propunându-și ca 40% din vehiculele pe care le vinde să fie electrice până în 2030.

În plus, oficialii Ford se simt încrezători cu privire la noua furgonetă electrică F-150, crezând că va avea mai mult succes decât Cybertruck-ul dezvoltat de Tesla, conform JP Morgan.

Conducerea Ford a declarat pentru banca de investiții că cercetările sale de piață arată că clienții „își doresc un produs care să arate ca o furgonetă, nu un experiment științific”.

Randamentul superior al Ford ar trebui pus însă în perspectivă: prețul acțiunilor sale a crescut în ultimii doi ani cu 49% în timp ce acțiunile Tesla au crescut cu peste 1.500% în timp ce

Ascensiunea fulminantă a producătorului de mașini electrice fondat de Musk l-a făcut pentru scurt timp mai valoros decât următorii nouă producători de mașini la un loc.

Iar Ford are mult teren de recuperat după ce Tesla a început să eclipseze toți ceilalți producători de pe piața auto începând cu 2019: Ford valorează în prezent în jur de 51 de miliarde de dolari în timp ce valoarea de piață a Tesla este de 596 de miliarde.

Citește și: