Grupul Daimler AG va fi redenumit oficial Mercedes-Benz Group AG marţi, 1 februarie, la aproape un an după ce a fost anunţată separarea de grup a diviziei de camioane şi autobuze, într-o mişcare despre care directorul general Ola Kaellenius speră că va debloca valoare pentru acţionari pentru producătorul de automobile premium, transmite Reuters, preluat de news.ro. Schimbarea este cea mai recentă dintr-un şir de reorganizări structurale pentru producătorul de automobile care şi-a început viaţa ca Daimler-Benz AG în 1926. Marca Mercedes, numită după fiica unui antreprenor de automobile, a fost adoptată oficial de Daimler AG în 1902.

Masini Daimler din secolul 19Foto: Daimler

”Avem o şansă reală de a creşte”, a declarat CEO-ul Ola Kaellenius reporterilor, vineri, fără a menţiona o evaluare ţintă specifică pentru companie, care acum se ridică la puţin sub 77 de miliarde de euro.

Acţiunile Daimler Truck AG, desprinsă de Mercedes-Benz în decembrie anul trecut, au crescut uşor de la debutul lor pe piaţă, fiind tranzacţionate vineri la 32,23 euro.

Acţiunile Mercedes-Benz, care au atins în noiembrie 2021 la cele mai înalte niveluri din 2015, dar care au evoluat ulterior uşor sub acele niveluri, au fost cotate vineri la 71,15 euro.

Totuşi, un producător de automobile premium care se luptă pentru piaţa de lux, prin definiţie mică şi finită, ar putea să aibă o creştere limitată, au spus analiştii.

”Investitorii ar putea începe să vadă Mercedes ca pe Lucid Motors sau Tesla şi să înceapă să-i ofere un multiplu pentru vehicule electrice”, a spus analistul auto european la RBC Capital Markets, Tom Narayan.

Dar Lucid şi Tesla au început direct activitatea cu vehicule electrice. Mercedes trebuie să îşi transforme afacerea existentă, cu vehicule cu combustie internă în vehicule electrice. Aceasta poate fi o limitare a cât de departe ar putea merge creştera real pe termen scurt, a adăugat acesta.

Daniel Schwarz, director de management la Stifel, a declarat că evaluările reflectă opinia că mărcile germane sunt în defensivă, forţate să-şi protejeze cota de piaţă.

”Evaluarea Tesla se bazează pe ipoteza că Tesla va câştiga cotă de piaţă de la producătorii germani”, a spus Schwarz.