Grupul Volkswagen anunță că, din cauza războiului, va înceta toate operațiunile sale comerciale și de producție în Federația Rusă. Grupul german are două uzine unde sunt produse și asamblate mașini Audi, Skoda și Volkswagen.

Logo VolkswagenFoto: Iswan Nawi, Dreamstime.com

Uzina din Kaluga construiește modelele Volkswagen Polo, VW Tiguan și Skoda Rapid destinate pieței ruse. Uzina are 4.000 de angajați și asamblează din CKD-uri și modele Audi Q7 și Q8. Există și producție de motoare.

La cea de-a doua uzină, Nijni Novgorod, sunt construite trei modele Skoda: Kodiaq, Karoq și Octavia și un model VW pentru Rusia: Taos.

Mărcile care au oprit vânzările în Rusia sunt Mercedes-Benz, Aston Martin, BMW, Ford, General Motors, Honda și Jaguar Land Rover.

Surse: Autocar UK, Reuters