În 2007, Vladimir Putin, care atunci era premier al Rusiei, își dădea acordul ca grupul Renault să preia 25% din acțiunile cunoscutei companii ce produce mașinile Lada. Renault era condusă de Carlos Ghosn, celebru pentru capacitatea de a salva companii în derivă, iar Lada era o companie care avea nevoie de ajutor urgent. Afacerea de atunci a fost bună pentru Renault, dar în prezent se dovedește extrem de nefericită, iar Renault a păstrat tăcerea în aceste zile, când zeci de mari companii au anunțat că se retrag din Rusia.

O fabrica Renault in RusiaFoto: Renault

Un moment istoric girat de Putin

În 2008, Groupe Renault prelua oficial 25% din AvtoVAZ (compania care produce mașinile Lada), pentru un miliard de dolari. Lada era în mare criză, iar cota ei de piață scăzuse de la 80% în 1992, la 28%. Mașinile nu erau fiabile, iar clienții preferau mărcile străine Renault, Kia, Chevrolet sau Hyundai. Lada fusese ”căpușată”, managementul era execrabil și numărul de angajați era uriaș raportat la producție.

Obiectivul era clar: Lada trebuia ”împrospătată”, iar Renault deja începuse modernizarea Dacia, cu care dovedise că lucrurile pot merge bine.

Renault avea o prezență firavă pe piața rusă și preluarea unui constructor auto care deține una dintre cele mai mari uzine din lume era o ocazie excelentă de a obține pe viitor profituri importante. Renault avea din 2005 o uzină la Moscova, Avtroframos, unde în prezent se produce și Duster, dar în 2008 această uzină producea anual 28 mașini/angajat, în timp ce Togliatti era dureros de ineficientă: 8 mașini pe an/angajat.

Putin a decis acum aproape 15 ani că statul rus va ceda mai întâi 25% din Lada, participația urmând să crească ulterior, în funcție de mai multe criterii - și, într-adevăr, a crescut, ajungând acum la 69%.

Relația dintre cele două companii a fost adesea tensionată, cel mai disputat subiect fiind cel al disponibilizărilor, francezii dorind să renunțe la cât mai mulți oameni pentru a crește eficiența și pentru ca Lada să ajungă pe profit. Era știut faptul că era greu să te înțelegi cu rușii, iar una dintre cele mai grele funcții din Group Renault era să conduci divizia AvtoVAZ. Între 2013 și 2016, Carlos Ghosn a fost președinte al AvtoVAZ, dar funcția a fost apoi cedată rușilor, care și-au impus voința.

Citește și: Renault va avea mult de suferit - Rusia a fost a doua cea mai mare piață pentru grup. Tot în Rusia, francezii produc Duster și dețin marca Lada

Renault avea însă nevoie de prezența pe uriașa piață rusă, mai ales că nu aveau o prezență importantă nici în cea mai mare piață auto din lume: China.

Trei oameni au avut un cuvânt de spus în înțelegerea parafată în 2007: Vladimir Putin, Carlos Ghosn și Serghei Chemezov (care era un vechi prieten al lui Putin, cu care a locuit în același bloc la Dresda, în anii '80, când Putin era agent KGB). Chemezov era în 2007 șeful agenției de stat ruse Rostec, cu vaste afaceri în industria de apărare. Rostec era partenerul Renault în business-ul cu Lada.

Preluarea a fost una istorică, deoarece Rusia nu obișnuia să permită unor mari companii străine să preia participații atât de mari în companiile sale fanion.

Lada era însă într-o stare dezastruoasă, iar criza din 2008 a dus vânzările acesteia la un minim istoric. În octombrie 2009, Putin solicita vehement ca Renault să vină în ajutorul Lada.

Renault a modernizat Lada, însă cu mari eforturi

Renault a venit cu bani la Lada, a modernizat masiv uzina de la Togliatti și a făcut și restructurări. Modele mult mai moderne au venit pe piață și Lada a fost ajutată și de specialiști trimiși din Franța, din România și de la alte uzine cu experiență. Participația Renault la AvtoVAZ a tot crescut, iar Rusia a ajuns să fie a doua cea mai mare piață a grupului, cu vânzări de 500.000 de mașini/an.

Încă de când Lada a intrat în portofoliul Renault (oficial în 2014) a existat colaborare între mărci și schimb de experiență la toate nivelurile. Mai mult, doi dintre directorii Dacia, Nicolas Maure și Yves Caracatzanis, la încheierea mandatului la Dacia au fost mutați la conducerea Lada.

Nicolas Maure prelua conducerea Lada în 2016 și declara la plecarea de la șefia Dacia că ”Lada este în prezent la fel cum era Dacia în 2005

Cel mai recent exemplu este legat de Jean Philippe Salar, cel care a condus ani buni centrul de design din București: de la 1 ianuarie 2021 a devenit vicepreședinte director de Design pentru marca Lada în Rusia.

În plus, Lada Largus, unul dintre cele mai vândute modele din Rusia, este practic prima generație de Dacia Logan MCV cu sigla Lada. De menționat că rușii nu au acceptat ca modelele Duster, Sandero și Logan să se vândă sub marca Dacia în Rusia, astfel că sunt sub brand-ul Renault.

Lada + Dacia = mai mare apropiere. Dar ce va urma?

Ca parte a acestei colaborări strânse și Lada va beneficia de platforma modernă CMF-B care este și pe noile Sandero și Logan și se va găsi pe modele ale mărcii ruse începând cu 2024 când ar trebui să fie lansată o variantă modernă a legendarei Lada Niva (model lansat în 1976).

În aceste condiții de tot mai mare apropiere, nu este deloc clar dacă este posibil un ”exit” al Renault din Rusia, dat fiind că dependența grupului de această piață este uriașă. Renault este în plin plan de redresare, nu ar fi rezistat fără 5 miliarde euro primiți de la statul francez, iar o ieșire din Rusia ar avea efecte dure asupra situației financiare.

Ceea ce în 2008 părea a fi o afacere grozavă, acum devine un dezavantaj uriaș, pentru că nu este deloc clar în ce mod se poate desprinde total de Rusia și nu se știe nici ce clauze sunt, dacă grupul ar dori să se retragă din tot.

Singurul anunț venit de la Renault în aceste zile a fost că uzina Avtoframos de lângă Moscova NU va produce mașini timp de patru zile.

Surse> Bloomberg, Associated Press, Wall Street Journal, AFP