​Stellantis, unul dintre cele mai mari grupuri auto din lume, a anunțat că va „îngheța” planurile de investiții în Rusia și va muta producția auto către vest, de la o uzină care se afla în plină expansiune. Grupul nici nu va mai exporta mașini în Rusia, ca urmare a invaziei din Ucraina.

Logo StellantisFoto: Stellantis

Stellantis are sediul în Amsterdam, s-a format în ianuarie 2021 și cuprinde 14 mărci, de la Fiat și Alfa Romeo, până la Opel, Peugeot și Maserati. Este al patrulea cel mai mare grup auto mondial, cu vânzări anuale de aproape 100 miliarde dolari.

Grupul are sub 1% din piața rusă, deci ieșirea nu va fi un dezastru.

Carlos Tavares, CEO al Stellantis, a spus că vor fi suspendate planurile de investiții în Rusia, iar producția de la uzina din Kaluga (oraș situat la 180 km de Moscova) va fi mutată în Occident. Kaluga este un pol al industriei auto ruse, acolo având fabrici companii mari precum Continental, Magna International și Visteon.

Uzina Stellantis Kaluga are o capacitate anuală de 125.000 de mașini, iar în 2021 își dublase producția, față de anul precedent. Fabrica funcționează din 2017 când a început să producă în cadrul grupului PSA Peugeot-Citroen care a fuzionat ulterior cu Fiat - Chrysler Automobiles, pentru a forma grupul Stellantis.

La Kaluga au uzine și Volkswagen și Volvo Trucks, iar Stellantis produce trei modele de vehicule comerciale ușoare: Peugeot Expert, Opel Vivaro și Citroen Jumpy. La final de ianuarie, Stellantis anunța că producția de la Kaluga va pleca și către Europa de Vest și erau planuri să înceapă în acest an producția unui alt model comercial: Fiat Scudo.

Invazia rusească a schimbat însă totul: în loc să plece spre vest mașini produse în Rusia, va fi mutată spre apus întreaga producție.

Au fost eliminate și planurile de a transforma Kaluga într-un mare hub de export din care să fie trimise către Europa, America Latină și nordul Africii nu doar mașini, ci și motoare.

Surse: Automotive News, Reuters