​Elon Musk a vândut în ultimele zile acțiuni Tesla în valoare totală de 7 miliarde dolari și a rămas cu o participație de 15% la producătorul de mașini electrice. Musk a vândut în mai multe rânduri acțiuni la Tesla în ultimul an și nu este clar ce se va întâmpla cu planul de a prelua Twitter.

Foto:

La un moment părea imposibil că Musk va găsi finanțare pentru a prelua, cu 44 miliarde dolari, rețeaua socială Twitter, dar miliardarul a reușit asta și se părea că afacerea este ca și parafată. Musk a întors însă lucrurile cu 180 de grade și s-a retras, iar Twitter l-a dat în judecată, sperând să-l poată forța să-și respecte angajamentul. Ca totul să fie și mai complicat, inițial conducerea Twitter și o parte dintre acționari s-au opus vehement unei preluări.

Dacă justiția îl va forța pe Musk să preia Twitter, banii din aceste acțiuni vor fi bineveniți.

În aprilie, Musk a vândut acțiuni Tesla în valoare de 8,5 miliarde dolari, în încercarea de a obține finanțare pentru preluarea Twitter. Atunci, el spunea că nu va mai vinde. În ultimul an Musk a încasat 32 miliarde dolari din vânzarea de acțiuni la Tesla.

În trecut, Musk a fost reținut în a vinde acțiuni la Tesla pentru ca participația sa să nu scadă atât de mult încât să nu mai aibă influență maximă în companie.

Musk are o avere estimată la 250 miliarde dolari. La mijlocul lunii iulie, Twitter l-a dat în judecată pe Elon Musk, pentru a-l obliga să-şi onoreze angajamentul de achiziţie pentru 44 de miliarde de dolari. Procesul urmează să înceapă pe 17 octombrie.

Surse: WSJ, Le Figaro