Automobile Bavaria a venit joi cu prima reacție oficială în scandalul celor 600 de BMW-uri achiziționate de Poliția Română. Compania spune că „autospecialele BMW 320i xDrive ofertate IGPR nu sunt mașini de lux”, iar Michael Schmidt, fondatorul companiei și apropiat al președintelui Iohannis, „nu mai deține nicio funcție și nu este implicat în operațiunile din România”.

Klaus Iohannis și Michael Schmidt, directorul Automobile Bavaria Foto: AGERPRES

Redăm mai jos precizările făcute joi de Leonhard Georg Pfeffer, CEO și administrator al Automobile Bavaria cu privire la licitația organizată de Poliția Română:

  • Activăm în România din anul 1994, fiind primul importator al mărcii BMW pe această piață. Începând din anul 2007 am devenit Centru de Competență pentru vânzări speciale BMW pe plan local.
  • La nivel mondial, de peste 60 de ani, un departament special al BMW AG colaborează cu autoritățile guvernamentale internaționale pentru a dezvolta autovehicule care îndeplinesc cele mai înalte standarde. Paramedici, pompieri, polițiști – toți cei care lucrează în serviciile de urgență au un lucru în comun: activitatea lor necesită performanțe remarcabile în situații excepționale. Autospecialele utilizate de aceștia sunt de o importanță vitală. Departamentul BMW Special Sales furnizează autospeciale dezvoltate și perfecționate sistematic împreună cu autoritățile din întreaga lume.
  • În România, autoritățile utilizează motociclete BMW începând din anii 1960, alături de alte 150 țări din lume. Automobile Bavaria este principalul furnizor de motociclete pentru autoritățile din țara noastră din ultimii 25 ani. În anul 2009 am livrat Poliției Române un prim lot de autospeciale BMW Seria 3.
  • Participăm de peste 25 ani în licitații publice la nivel internațional, iar prioritatea noastră ca participant este de a ne asigura că putem răspunde cerințelor organizatorilor cu o ofertă competitivă. Ca în orice proces de achiziție în care ne implicăm, respectăm fără excepție pașii şi procedurile comunicate oficial. De asemenea, ne oferim întregul sprijin autorităților în demersurile pentru clarificarea condițiilor licitației.
  • Contractele cu autoritățile publice nu dețin o pondere semnificativă în cifra de afaceri a companiei noastre, reprezentând sub 5% din livrările anuale ale Automobile Bavaria.
  • Autospecialele BMW 320i xDrive ofertate IGPR nu reprezintă mașini de lux. Acestea sunt inscripționate, dotate cu sisteme de avertizare optică și acustică, baterie suplimentară pentru echipamente speciale și set suplimentar de roți de iarnă. Sunt autovehicule special concepute pentru autorități și ofertate la un preț special. Mai mult, pe întreaga durată a derulării contractului ne-am angajat să menținem prețul stabilit, chiar dacă pe piața auto ar putea avea loc schimbări care să determine o majorare a prețurilor de listă.
  • Autovehiculele BMW sunt eficiente din punctul de vedere al costurilor de întreținere. Intervalele de service oferite de BMW sunt printre cele mai mari din industrie, fiind mult mai mari decât cele oferite de producătorii autohtoni, de exemplu. Intervalele de revizie pentru BMW 320i xDrive sunt de 25.000 km. Garanția oferită în cadrul contractului este de 5 ani/sau 200.000 km. În 100.000 km, pentru BMW 320 xi sunt necesare 4 revizii.
  • Neînscrierea la prima licitație organizată de IGPR a fost cauzată de limitările de producție, situație cunoscută în întreaga industrie auto în ultimii ani.
  • Referitor la speculațiile apărute în anumite publicații referitor la o posibilă implicare a domnului Michael Schmidt în participarea noastră la această licitație, dorim să clarificăm faptul că fondatorul companiilor Automobile Bavaria și MHS Truck & Bus nu mai deține nicio funcție în cadrul companiilor din România și nu este implicat în activitatea operațională a acestora.
  • La nivelul Holdingului MHS înregistrat în Austria, business-ul din România reprezintă o parte a activității, alături de companii din Germania și Austria. Având în vedere neimplicarea domniei sale în activitatea comercială sau în procesul decizional din cadrul companiilor înregistrate în Holding, nu se pot face legături între viața personală a domnului Schmidt și activitatea acestor companii.
  • Marca BMW se menține în topul preferințelor conducătorilor auto din România, datorită performanțelor, siguranței și fiabilității. Ne bucurăm că am reușit, cu sprijinul departamentului BMW Special Sales, să asigurăm capacitățile de producție pentru lotul de autospeciale BMW 320i xDrive destinate Poliției Române, într-o perioadă în care întreaga industrie auto mondială continuă să se confrunte cu mari provocări.”

Cum a explicat Poliția achiziția a sute de BMW-uri „de numai 32.000 de euro” bucata, de la firma condusă de prietenul lui Iohannis

Amintim că în scandalul iscat de achiziția celor 600 de BMW-uri de la Automobile Bavaria, Poliția Română s-a apărat susținând că o procedură similară a avut loc anul trecut, e drept pentru doar 300 de mașini, dar având aceleași specificații tehnice. Procedura a fost anulată pentru că nu s-a înregistrat nicio ofertă.

  • „Prima procedură de achiziție a fost inițiată în anul 2021, pentru 300 de autovehicule de poliție rutieră, termenul de depunere a ofertelor fiind stabilit pentru data de 25 noiembrie 2021, astfel încât, la data de 26 noiembrie 2021, procedura a fost anulată ca urmare a faptului că nu a fost înregistrată nicio ofertă, deși pe piață existau 4 producători auto, care respectau specificațiile tehnice prevăzute.”, a comunicat Poliția.

Ce nu a spus Poliția este că la licitația anulată anul trecut au existat posibili ofertanți care au cerut anumite ajustări, dar Poliția nu a vrut să facă nicio concesie, după cum arată datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Cum a explicat Bode de ce nu ar fi putut schimba cerința unei cutii de viteze 8+1 la licitația pentru cele 600 de BMW-uri

De notat și explicațiile date ulterior de Ministrul de Interne, Lucian Bode, care a ieșit să prezinte concluziile corpului de control cu privire la achiziția celor 600 de BMW-uri.

Bode a susținut într-o conferință de presă că toate specificațiile tehnice, inclusiv cutia de viteze cu 8+1 trepte, s-ar regăsi într-o Anexă 2 la contractul de finanțare nr nr 106/2021 care ar fi fost semnat chiar de fostul ministru USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, care acuză acum o licitație cu dedicație.

  • „În 5 iulie 2021, în baza acordului dat de Ministerul condus de dl Drulă se semnează contractul de finanțare nr 106/2021, contract semnat între Ministerul Transporturilor, reprezentat de ministrul Drulă, și IGPR prin Benone Matei.
  • Foarte important! Anexa 2, parte componentă a acestui contract, este fișa cu detaliile tehnice, unde vom găsi la pagina 7 capacitatea ciclindrica, cutia de viteze, tracțiunea, lungimea, caroseria, culoarea, incripționarea specifică și foarte important cutia automata 8+1 trepte.
  • Ne aducem aminte ce spunea dl Drula in urma cu cateva zile? Ca am construit un caiet de sarcini în care am trecut intenționat spre exemplu o cutie de viteză 8+1 trepte pentru a favoriza pe cineva, în condițiile în care domnia sa a semnat contractul de finanțare, iar anexa la contractul de finanțare sunt aceste specificații tehnice inclusiv cutia de viteze 8+1. Așadar în caietul de sarcini nu puteam să trecem nici 7+1, nici 9+1.
  • Mă întreb: cât tupeu să ai și să acuzi Poliția Română, MAI că au făcut anumite specificații cu dedicație, când nu au făcut decât să preia aceste specificații din proiectul tehnic anexă la contractul de finanțare semnat de Ministerul Transporturilor?”, a spus Lucian Bode.

Ministrul Lucian Bode nu a dorit să facă publică însă această Anexă 2, deși HotNews.ro și alte media au solicitat în mod insistent acest lucru.

Cătălin Drulă a prezentat contractul de finanțare dar fără Anexa 2 indicată de Bode

De cealaltă parte, liderul USR, Cătălin Drulă s-a apărat susținând că ministrul Lucian Bode „minte cum respiră”, inducând „ voit o confuzie între finanțarea europeană a unui proiect de siguranță rutieră și licitația organizată de subordonații lui cu dedicație”.

Liderul USR susține că a aprobat un proiect de siguranță rutieră din fonduri europene, „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”, și a publicat un document din care lipsește însă chiar Anexa 2 incriminată de ministrul Lucian Bode.

Cătălin Drulă susține că semnătura sa nu este „pe vreo așa-zisă anexă cu detalii tehnice”.

„Anexa de care vorbește Bode e elaborată și semnată de el și subordonații lui. Din tot proiectul, până în prezent, Bode nu s-a preocupat decât de achiziția mașinilor, pe care le-a și dublat la număr (au ajuns 600 - probabil avea mai multe de vândut prietenul președintelui). Nimic din celelalte dotări nu a fost achiziționat, mii de echipamente care trebuiau să contribuie la siguranța rutieră. Doar mașinile cu dedicație”, a scris liderul USR pe Facebook.

Pentru detalii citește: