Dacia nu mai este o marcă ce se gândește numai la preț, ci are aspirații tot mai mari, a spus la salonul auto de la Paris designerul șef al grupului Renault, Laurens van den Acker. Insistând pe ideea de mașini pentru ieșiri în natură și pentru concedii, Daciile viitorului ar putea fi privite precum un fel de mașini Jeep sau Land Rover, dar la preț mai accesibil, spune designerul.

Dacia Bigster conceptFoto: Dacia

„Dacia este o marcă minunată. Este în ton cu vremurile. Este exact ceea ce ai nevoie și nimic în plus. Tot ce este esențial se găsește pe mașinile Dacia, dar îi dăm mărcii o aromă cu mai mult spirit outdoor. În trecut ne concentram pe preț și nu aveam aspirații. Acest spirit outdoor ne dă șansa să construim un fel de mașini Jeep sau Land Rover accesibile la preț”, a spus Laurens van den Acker, citat de Autocar UK.

În ultimii doi ani Dacia a insistat în comunicare mai mult pe faptul că modele precum Jogger și Duster, dar și viitorul Bigster, sunt mașini de familie, pentru ieșiri în natură și pentru concedii.

Gama Dacia se schimbă mult. A fos lansată prima mașină electrică. Spring, va fi lansat primul hibrid, Jogger, iar în 2-3 ani ajunge pe piață Bigster, care va fi cel mai lung model Dacia din istoria mărcii.

Prețurile mașinilor Dacia au crescut în ultimul an și timpii de așteptare pot fi și de un an. Compania a prezentat și primul său hibrid, Jogger. Deschiderea comenzilor va avea loc la începutul anului 2023, primele livrări urmând să aibă loc în primăvara anului viitor.

Van den Acker a vorbit și despre cele două noi modele inspirate din mașini retro pe care Renault le va aduce pe piață: Renault 5 și Renault 4. El a spus că, probabil, marca franceză nu le-ar fi putut realiza, dacă ar fi fost mașini pe combustie internă, fiindcă ar fi existat constrângeri de design și de inginerie. Fiind însă gândite din start ca mașini full-electrice, au putut fi proiectate pentru a arăta aparte.

El a mai spus că în primii ani oamenii voiau ca mașinile electrice să aibă design convențional, familiar, însă acum am ajuns într-o fază în care oamenii vor să iasă în evidență cu aceste mașini, astfel că ideea de a te inspira din modele ce au avut succes în trecut este una prin care mașina electrică se poate diferenția.

Despre marca super-sportivă Alpine, designerul șef l-a citat pe CEO-ul grupului, Luca De Meo, care vrea ca această marcă să fie o combinație între Ferrari și Tesla, deci țelul este ambițios.