Gigantul chinez Baidu lansase în august în orașul Wuhan taxi-urile care se conduceau singure, iar acum mașinile au primit permisiunea să ruleze și pe întuneric, semn că tehnologia s-a mai maturizat. Aceste taxi-uri autonome puteau circula până la ora 17, dar acum programul s-a prelungit cu încă șase ore.

Masina autonoma din proiectul Apollo al BaiduFoto: Andreistanescu | Dreamstime.com

Baidu a investit miliarde în taxi-urile autonome în ultimul deceniu și tehnologia a ajuns departe. În august, într-o zonă a orașului Wuhan taxi-urile autonome au primit aprobarea de a transporta pasageri fără ca la volan să fie prezent vreun om, iar programul de circulație era 9-17.

Acum, programul este de două ori mai lung, de 16 ore pe zi, față de opt ore, astfel că mașinile dotate cu camere video, radare și lasere vor putea circula între orele 7 și 23. Ele pot circula într-o zonă din Wuhan în care locuiesc un milion de oameni. Metropola are 10 milioane de oameni.

Pentru mașinile autonome este o mare problemă circulație pe timp de noapte, pe ploaie, pe ceață sau pe ninsoare. Tehnologia a avansat însă, iar unele orașe au decis că aceste mașini pot circula în siguranță și în condiții de vizibilitate scăzută.

Cele mai multe mașini ale Baidu sunt produse de constructorii chinezi FAW și BAIC.

Baidu a primit din vara lui 2022 aprobarea de a lansa mașini fără șofer pe câteva sute de kilometri pătrați în orașele Chongqing și Wuhan, iar în 2023 compania se așteaptă să primească undă verde în mai multe orașe. Baidu spune că va opera anul viitor cea mai mare suprafață destinată mașinilor complet autonome.

TechCrunch, technode.com, prnewswire.com

Sursa foto: Dreamstime.com